Acasă Agricultura În accidentul de miercuri din Germania, 42 de români au fost implicaţi,...

În accidentul de miercuri din Germania, 42 de români au fost implicaţi, din care 4 au fost supuşi unor investigaţii medicale amănunţite, starea lor fiind stabilă

0
DISTRIBUIȚI

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, în accidentul cu autocar petrecut miercuri în Germania, au fost implicaţi 42 de cetăţeni români, dintre care patru au fost supuşi unor investigaţii medicale amănunţite, starea lor fiind stabilă, fără a le fi pusă viaţa în

Potrivit ultimelor informaţii obţinute de Ambasada României la Berlin, în autocarul implicat în accident se aflau 49 de persoane, dintre care 42 cetăţeni români.

Toate persoanele au fost transportate la spitalele din zonă.

Patru cetăţeni români au fost supuşi unor investigaţii medicale amănunţite. Starea acestora de sănătate este stabilă, fără a le fi pusă viaţa în pericol, precizează MAE.

Celelalte persoane implicate în accident au suferit răni superficiale, fiind tratate fie ambulatoriu, fie ţinute sub observaţie pentru 24 de ore şi ulterior externate, după ce li s-au acordat îngrijirile medicale necesare.

Familiile cetăţenilor români au fost informate cu privire la situaţia acestora.

Joi dimineaţă, consulul general al României la Bonn s-a deplasat la unităţile spitaliceşti în care sunt internaţi cetăţenii români răniţi, pentru a-i vizita şi pentru a acorda asistenţa consulară necesară.

Reprezentaţii misiunii diplomatice române menţin în permanenţă legătura cu familiile cetăţenilor români răniţi, oferind asistenţă consulară specifică în astfel de cazuri.

Ambasada României la Berlin şi Consulatul General al României la Bonn gestionează cu prioritate cazul şi păstrează în permanenţă legătura cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii unităţilor medicale în care se află internaţi cetăţenii români răniţi, acordând asistenţă consulară.

Un autobuz în care majoritatea persoanelor aflate la bord erau muncitoare românce în domeniul agricol, s-a răsturnat miercuri în nord-vestul Germaniei, la Bohmte, în apropiere de Osnabrueck.

Lasa un comentariu

LĂSAȚI UN MESAJ