Acasă Comunicate ADAMA lanseaza trei super produse pentru toamna 2017 si primavara 2018

ADAMA lanseaza trei super produse pentru toamna 2017 si primavara 2018

0
DISTRIBUIȚI

Compania ADAMA, lider mondial pe piața produselor fitosanitare off-patent lansează în România trei produse „Advanced” menite să simplifice problemele fermierilor. Noile produse se adresează unor verigi tehnologice cheie precum erbicidarea din toamnă împotriva monocotiledonatelor la cereale si, în primăvară, combaterea bolilor foliare la grâu şi erbicidarea în preemergentă la cultura porumbului.

Trinity SC este un erbicid omologat pentru tratamentul în toamnă la cereale. Acesta se aplică postemegent timpuriu când cerealele se află în faza de 1-3 frunze. Graţie formulării cu trei substanțe active consacrate Trinity SC face knock-out din prima rundă un spectru larg de buruieni dicotiledonate şi monocotiledonate, dar principalul avantaj al produsului este combaterea buruienilor problemă precum Apera spica venti, Gallium aparine. Tratamentul împotriva speciilor monocotiledonate încă din toamnă este esențial pentru o cultură de success eliminând necesitatea unui tratament în faze de vegetaţie avansate ale grâului.

ADAMA propune fermierilor noștri, în primăvara următoare, noul fungicid Kantik, o formulare inovatoare „ready-mix” de 3 substanţe active ideală pentru protecţia cerealelor păioase. Specialiştii Adama recomandă Kantik cu precădere în T2 datorită efectului preventiv, eradicant şi de durată. Eficienţa celui de-al doilea tratament este decisivă pentru calitatea recoltei. Acest ready-mix este necruţător cu bolile foliare şi în plus contribuie la prevenirea  apariţiei rezistenţelor prin substanţa activă fenpropidin, o moleculă ce acţionează diferit și asimetric asupra patogenilor comparativ cu alţi azoli clasici.

Primăvara 2018 vine și cu alte soluţii noi la ADAMA, compania propunând fermierilor ce vor să facă performanță erbicidul Sulcotrek 500 SC. Acest produs prezintă avantajul unui spectru foarte larg de aplicare, acoperind atât perioada de preemergenţă cât şi postemergenţă până în stadiul de 6 frunze ale porumbului. Cele două substanțe active incluse acționează sinergic în combaterea buruienilor dicotiledonate anuale şi a unor monocotiledonate precum mohorul lat. Fereastra largă de aplicare a Sulcotrek permite fermierilor să intervină în momentul optim. Astfel acesta reușește un management eficient al buruienilor bazat pe presiunea cumulată a buruienilor.

Prin intermediul acestor produse, ADAMA doreşte să ofere fermierilor soluții cu eficacitate dovedită pentru rezolvarea problemelor specifice din culturile lor, oferind acestora mai mult timp pentru a se concentra pe dezvoltarea business-ului lor și liniște sufletească privind eficienţa.

Lasa un comentariu

LĂSAȚI UN MESAJ