Acasă Viata la tara Copil de şase ani, lovit la cap de un cal, transportat la...

Copil de şase ani, lovit la cap de un cal, transportat la spital cu elicopterul SMURD

153 views
DISTRIBUIȚI

Un băiat în vârstă de şase ani din judeţul Galaţi, lovit la cap de un cal, a fost transportat, miercuri, la spital cu elicopterul SMURD, băiatul suferind un traumatism cranio-cerebral, însă starea lui este stabilă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că elicopterul SMURD a fost solicitat să intervină în satul Adam, din comuna Drăguşeni, unde un copil în vârstă de şase ani a fost lovit lovit la cap de un cal.

„Copilul a fost transportat cu elicopterul SMURD la Galaţi, apoi a fost preluat de o ambulanţă care l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Copii «Sf. Ioan» din Galaţi”, a spus Chiriţă.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului de Copii, starea copilului este una stabilă.

„Este vorba despre un copil de şase ani care a suferit un traumatism cranio-cerebral, dar starea lui este una stabilă în momentul de faţă”, a declarat Victoriţa Ştefănescu, managerul Spitalului de Copii din Galaţi.

Copilul va rămâne în continuare internat pentru investigaţii medicale amănunţite şi tratament.