Acasă Viata la tara Facem parte din marea familie a betivilor planetari

Facem parte din marea familie a betivilor planetari

0
DISTRIBUIȚI

Europenii, cei mai mari băutori de alcool de pe planetă, supuşi unui risc crescut de dezvoltare a cancerelor digestive, arată un raport întocmit de United European Gastroenterology, o organizaţie nonprofit de specialişti, scrie Bloomberg.

Un european obişnuit consumă între unul şi patru pahare de alcool pe zi, suficient pentru a fi catalogat drept ”băutor moderat” şi pentru a fi supus unui risc crescut de a dezvolta cancere colorectale şi esofagiene, potrivit raportului publicat luni de United European Gastroenterology.

”Majoritatea oamenilor nu sunt conştienţi că alcoolul este un factor de risc în cazul acestor cancere”, a spus profesorul Helena Cortez-Pinto, gastroenterolog la Hospital Universitário de Santa Maria din Lisabona.

Grupul de specialişti a analizat datele adunate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care arată că europenii beau mai mult decât oricare alţi locuitori ai planetei, cu o medie de 11,2 litri de alcool pe an – echivalentul a două pahare pe zi.

Americanii beau cu 20% mai puţin alcool pe an decât europenii, în timp ce un african obişnuit, jumătate din cantitate. Unul din fiecare cinci europeni cu vârste de peste 15 ani bea mai mult de patru pahare de alcool pe zi, cel puţin o dată pe săptămână.

American Cancer Society susţine rezultatele raportului, publicând pe site-ul propriu: ”Limitând consumul de alcool la nu mai mult de două pahare pe zi, pentru bărbaţi, şi unul, pentru femei, poate fi benefic, inclusiv să scadă riscul de cancer colorectal”.

În medie, unul din patru decese din cauza unor boli gastrointestinale poate fi atribuit consumului de alcool, potrivit raportului OMS din 2014.

”Există efecte cancerigene ale alcoolului care afecteză, iniţial, tractul gastrointestinal. La bază, nu există consum de alcool fără riscuri”, a spus Richard Gardner, director al British Society of Gastroenterology.

Noi cazuri de îmbolnăviri cu cancer sunt aşteptate să crească de la 14 milioane, în 2012, la 22 de milioane, în 2030, potrivit OMS. În acelaşi timp, decesele anuale cauzate de cancere sunt aşteptate să crească de la 8,2 milioane la 13 milioane, potrivit grupului de specialişti.

”Acţiuni precum reducerea accesului la alcool trebuie luate acum pentru a preveni pierderile”, este părerea lui Markus Peck, şeful departamentului de gastroenterologie şi endocrinologie de la spitalul Klinikum Klagenfurt din Austria.

Lituania ocupă primul loc în topul consumului de alcool per locuitor, cu 3,2 pahare pe zi sau 18,2 litri pe an.

Recent, guvernul din această ţară a decis ca, de la 1 ianuarie 2018, să fie interzise reclamele la alcool, vârsta legală pentru consumul de băuturi alcoolice să crească de la 18 la 20 de ani, iar comercializarea de băuturi alcoolice să fie înterzisă între orele 20.00 şi 10.00.

Lasa un comentariu

LĂSAȚI UN MESAJ