Acasă Viata la tara Petre Codre, ucenicul fostului meșter Moș Pupăză, este continuatorul vechilor porți de...

Petre Codre, ucenicul fostului meșter Moș Pupăză, este continuatorul vechilor porți de lemn în Maramureș

0
DISTRIBUIȚI

Ginerele fostului meșter Pătru Godja-Pupăză, cunoscut și sub numele de Moș Pupăză, Petre Codre, în vârstă de 33 de ani, moștenitorul renumitului meșter popular din Maramureș, asigură continuarea tradiției în arta prelucrării manuale a lemnului, iar pe durata evenimentului cultural-muzical „Drumul lung spre Cimitirul Vesel – Satele Unite ale Maramureșului’ a fost ghidul tinerilor și adulților care timp de o săptămână au participat la Atelierul Școlii de Vară „Moș Pupăză”, încercând să ofere din pasiunea sa celor interesați, majoritatea turiști români.

Continuatorul artei prelucrării deloc ușoare a lemnului, Petre Codrea a mărturisit, pentru AGERPRES, că piesa de rezistență a ocupației sale este poarta din lemn maramureșeană, o falnică construcție dăltuită în lemn cu multă migală, răbdare și talent, care poate dura ani de zile până să ocupe locul așteptat la intrarea într-o gospodărie sau într-un lăcaș de cult transilvan.

Poarta din lemn, destul de des întâlnită în satele maramureșene — crede meșterul din Valea Stejarului — e un loc de trecere spre arhaicul satului care se întrepătrunde cu multe tradiții ce au dăinuit dintr-o generație în alta. Poarta maramureșeană sculptată în lemn, unul dintre simbolurile arhaice a indentității acestor locuri, dăltuită zeci de ani în comuna Valea Stejarului de Pătru Godja-Pupăză, trecut în veșnicie în ianuarie 2015, are viitorul asigurat în fața următoarelor generații prin talentul ginerelui acestuia, Petre Codrea, care a învățat sculptura lemnului și care l-a rândul său pregătește alți ucenici pentru a asigura continuitatea nobilei preocupări care dă viață lemnului, încântă privirea și artă legătura omului cu trecutul. În ciuda acestei simbolice treceri spre neștiut, poarta din lemn făurită de meșterii satelor a suferit schimbări, transformări sau a fost adaptată vremurilor, fapt ce-l îngrijorează.

„Din păcate, modelul autentic de poartă maramureșeană aproape că nu se mai respectă. Din păcate, nu! Socrul meu (Moș Pupăză) a ținut foarte mult la tradiție, cât a reușit a încercat să impună respectarea tradiției. Când a început el să lucreze și erau mai puțini meșteri, se impunea și cerea celor care lucrau cu el să respecte toate elementele specifice unei porți. Acum, unele porți au tot felul de împistrituri (forme naive populare) pe care și eu ajung să le fac, forme pe care în cazul unei comenzi dacă nu le fac, nu rezist pe piață. Poarta tradițională e poarta cu trei stâlpi sau cinci stâlpi, dar stâlpi lați cu funii, însă fără ca funiile să fie puse pe margine; numai treimea, pomul vieții, șarpele — cam acestea sunt elementele care ar trebui să se regăsească pe o poartă, dar din păcate nu e chiar așa. Formele tradiționale au fost înlocuite de clienții care comandau porțile și au intervenit involuntar, modificând formele prin dublarea unor elemente decorative. Eu nu cred că ar trebui să facem așa, dar nu poți să convingi toți meșterii să respecte formele originale”, a spus Petre Codre.

Acesta susține că în momentul când ajunge să execute o poartă din lemn, încearcă să afle doleanțele clienților, dar în același timp încearcă să le explice importanța autenticului.

„Meșterul care face o poartă maramureșeană, explică beneficiarului cum trebuie să arate o poartă, unii înțeleg, alții mai puțin. Ne bucurăm când avem oameni care se lasă convinși și într-un final ajungem să punem o poartă făcută cum era odinioară. Un domn din Cluj-Napoca, a cerut să-i facem o poartă din lemn și l-am întrebat cum și-ar dori să fie, iar el a spus că așa cum era în vechime. Așa că e printre puținii clienți care a primit o poartă din lemn frumoasă, poartă a unui Maramureș cu arhitectură aproape dispărută. (…) Prin orice sate ați merge și ați vedea o poartă mai veche e un semn al unei identități care ne aparține, o legătură de care nu avem voie să ne despărțim. Cred că prin anii 80, meșterii din satele noastre încet, încet au început să modifice motivele aflate pe poartă, introducând altele noi. Acum, văd tendințe de șlefuire a sculpturii în lemn, lucru care ar schimba radical formele existente. Șlefuirea merge pe o mobilă, dar nu pe o poartă din lemn”, consideră Petre Codre.

Alegerea lemnului este fundamentală pentru viitoarea construcție înaltă de câțiva metri, având un acoperiș îngust cu draniță.

„Merg de cele mai multe ori în pădure pentru a alege singur lemnul care cred că e potrivit. Aici, în pădure pot să cunosc lemnul dacă e corespunzător sau nu. (…) Dacă tăiem un lemn mare din cioată faci un stâlp, doi. Dacă lemnul e rotund, se poate face cununa porții, te mai alegi cu niște scânduri din ce rămâne. Lemnul acela ales în pădure îl aduci acasă, îl lași se usuce timp de doi ani, abia apoi poate fi prelucrat. E bine ca lemnul să fie tăiat toamna, când nu e mâzgă în el, sau primăvara până nu prinde a înfrunzi. Lemnul, altfel lucrează, altfel te ascultă dacă și tu respecți perioadele de tăiere(…) socrul meu m-a învățat cum trebuie ales lemnul. Odată am făcut o greșeală foarte mare, am tăiat un lemn pentru o troiță, un lemn lung, patru metri avea, l-am pus cu cioata în sus și vârful în jos, iar când troița a fost aproape gata, socrul a zis că am pus lemnul invers! N-am livrat troița că nu arăta bine, apoi am folosit lemnul pentru lucrări mai puțin pretențioase. Dacă e lemnul bun, respecți perioada de pregătire a lemnului, adică cei doi ani, cu siguranță nu sunt surprize”, a spus Petre Codre.

Pe lângă maiestuoasele porți din lemn, meșterul din Valea Stejarului mai construiește troițe, scări sau garduri.

„Facem troițe, altare de vară, ciupercă pentru sezonul de vară, mese, leagăne, scaune, dar placăm și trepte, facem scări pentru interior din lemn sau garduri. Am avut ocazia să întâlnesc oameni care cunosc foarte bine elementele de arhitectură tradițională, știam așteptările lor, și de cele mai multe ori ne surprind prin cunoștințele lor. Așa ajungem la un numitor comun, dar avem și oameni care doresc lucruri care n-au nimic comun cu tradiția, oameni pe care încercăm să-i convingem că poarta sau lucrul care și-l doresc prin introducerea unor lucruri suplimentare n-au nimic cu vechiul, tradiția”, a spus Petre Codre.

El s-a arătat foarte încântat de tinerii care au dorit timp de șase zile să participe la atelierul de meșteșug în lemn.

„La atelierele de meșteșug în lemn au venit oameni din țară și străinătate. Unii îndemînoși, alți mai puțin, însă fiecare s-a străduit să învețe câte ceva pe durata taberei. A fost o surpriză pentru mine talentul unei doamne din Baia Mare, și a unui adolescent (…) dar l-a toți care au venit în tabără le-am pregătit niște lădițe de zestre, lăsate voit dezasamblate pe care ei le-au sculptat, iar la plecare (duminică) le primesc cadou. În timp își vor aduce aminte că au pus mâna pe daltă, și vor spune că au făcut acel obiect. Noi îndemnăm cât de mulți tineri să participe la asemenea tabere pentru că au numai de învățat. Ideal ar fi ca în școală să se predea o materie practică din care tinerii să deprindă o meserie, să fie o materie care să fie predată măcar o oră, săptămânal”, a precizat meșterul popular din Valea Stejarului.

Petre Codre s-a arătat nemulțumit și de faptul că tinerii sunt nevoiți să părăsească satul plecând în străinătate pentru că șansele unei realizări profesionale sunt minime, chiar și în orașul cel mai apropiat, Sighetu Marmației.

„Dacă satul are putea oferi mai multe oportunități tinerilor, aceștia ar rămâne aici. Acum, satul are prea puține de oferit tinerilor, prea puțini localnici dețin capital pentru a face investiți care să genereze locuri de muncă și profit(…), tinerii care pleacă să muncească în străinătate nu pleacă de dragul plecatului, majoritatea pleacă din motive financiare, salarii mici, chiar foarte mici oferite de firmele din țară, și atunci preferă să muncească în afară, dar în condiții foarte grele, însă cu gândul sunt mereu acasă”, a spus Petre Codre.

Acesta a povestit că arta sculptării lemnului a deprins-o de la socrul său, Moș Pupăză, iar lucrul cu lemnul îl face să aibă trăiri aparte.

„Da, arta sculpturii lemnului este influența venită din partea fostului meu socru, Moș Pupăză, pot spune că 90% este influență lui. Este omul care m-a pus în fața lemnului, omul care mi-a dat dalta în mână, e omul care m-a îndemnat să fac lucruri frumoase. Sincer, determinarea și mai mare a fost în momentul în care am realizat ce anume putem face din lemn, rezultatul muncii noastre, a lucrurilor care ies din mâinile noastre. Cred că atunci a fost cel mai plăcut lucru din viața mea. Lemnul te face să te simți într-un fel greu de povestit, atâta de bine, de satisfăcut te simți. În momentul care facem o poartă, o troiță dar și orice altă lucrare care o pui în picioare, toată lumea o admiră. E ceva cu totul aparte”, a spus Petre Codre.

Potrivit acestuia, de-a lungul vieții sale Moș Pupăză a format încă alți 15 ucenici, ajunși în timp meșteri talentați, iar întâlnirea cu irlandezul îndrăgostit de România, Peter Hurley, a fost magnifică și l-a convins că valorile arhaice ale satului maramureșan vor fi salvate prin contribuția și implicarea comunităților.

Evenimentul „Drumul lung spre Cimitirul Vesel’, aflat al a VIII-a ediție, desfășurat sub sloganul „Satele Unite al Maramureșului — Focul Viu, Țara Maramureșului’ a debutat în comuna Valea Stejarului, în 13 august, zilnic având loc ateliere de meșteșug, ateliere de dans și cântece tradiționale, iar seara, în fiecare alt sat, câte un joc specific zonei respective. Finalul evenimentului va fi găzduit, duminică, de comuna Săpânța, loc în care invitații și localnicii vor forma o horă în jurul celebrului Cimitir Vesel.

Lasa un comentariu

LĂSAȚI UN MESAJ