Războiul din Ucraina continuă să afecteze grav agricultura, astfel producția și mijloacele de trai a fermierilor se îngreunează de la o zi la alta.
Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a lansat un plan de intervenție pentru 2025–2026, menit să ajute peste 500.000 de fermieri și ucraineni din zona rurală.
Pagubele în urma războiului includ distrugerea instalațiilor de depozitare, a pescuitului, a sistemelor de acvacultură și a culturilor perene, precum și sacrificarea forțată a animalelor. De asemenea, acestea acoperă distrugerea și furtul de utilaje și echipamente, alături de inputurile furate și produsele recoltate. În paralel, Ucraina se confruntă cu una dintre cele mai mari crize de contaminare din lume: începând cu decembrie 2024, peste 138.000 km² de teren și 14.000 km² de apă rămâneau în pericol din cauza resturilor explozive de război și a minelor terestre, care reprezintă amenințări continue la adresa agriculturii și a securității alimentare.
„În ciuda acestor provocări, fermierii ucraineni continuă să demonstreze rezistență și o forță remarcabilă”, a declarat Vitalii Koval, ministrul Politicii Agrare și Alimentației din Ucraina.
FAO lucrează împreună cu autoritățile ucrainene pentru a reconstrui sectorul agricol și a reduce dependența de ajutor umanitar. Pentru a pune în aplicare planul, FAO are nevoie de 150 de milioane de dolari în următorii doi ani și invită partenerii internaționali să se alăture acestui efort.


