Home Stiri agricole 20% din sticlele cu vin din întrega lume vin din Italia

20% din sticlele cu vin din întrega lume vin din Italia

781 views

Anul trecut a cincea partea din sticlele cu vin exportate la nivel mondial au fost produse în Italia, țară ale cărei exporturi de vinuri au atins valoarea record de 5,4 miliarde de euro, în creștere cu 575% în 30 de ani, arată un studiu publicat miercuri de Coldiretti, cea mai importanta organizație de agricultori din Italia, informează AFP.

În luna octombrie a anului trecut, Organizația Internațională a Vinului (OIV) a anunțat că Italia a devenit primul producător mondial de vin, devansând Franța, în condițiile în care producția italiană a crescut cu 10% până la 48,9 milioane hectolitri, în timp ce producția Franței a stagnat la 47,3 milioane hectolitri.

În plus, potrivit unui raport prezentat miercuri de Coldiretti, Italia a devenit în 2015 și cel mai mare exportator mondial de vin. “La 30 de ani după scandalul “vinului de metanol”, care în 1986 a provocat intoxicarea a zeci de persoane și a afectat imaginea vinurilor italiene, vinurile roșii, albe, rose și cele spumante ‘made in Italy’ au câștigat în calitate, grație unei scăderi a producției, într-o primă fază, și a unei majorări a controalelor, până la câștigarea pieței mondiale” subliniază Coldiretti. (Sursa: AGERPRES)