Anul 2025 a fost, fără îndoială, cel mai greu an agricol pentru mulți fermieri din vestul țării. Chiar și Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai performanți agricultori din România, recunoaște că nu s-a mai confruntat niciodată cu o asemenea succesiune de fenomene extreme. De la înghețuri severe în primăvară până la secetă în plină vară, culturile au fost afectate masiv, iar producțiile au ajuns la minime istorice în fermele sale de la Curtici și Olari.
”A fost un an deosebit de greu, nu am pățit niciodată ce am pățit anul acesta, adică fenomenul pe care l-am avut la cultura grâului. Îngheț în săptămâna Paștilor, în 13-14 aprilie, când au fost minus 7 grade trei nopți la rând și ne-a înghețat grâul. Din 780 de plante/metru pătrat, între 280 și 320 de plante au fost complet înghețate și nu a mai rămas nimic din ele, iar cele care au rămas au fost afectate, cu boabe mai puține în spic. Am făcut o producție mai mică decât oricând, dar n-am avut ce face”, a precizat Dimitrie Muscă, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Rezultatul a fost o producție mai mică decât oricând în ultimii ani, iar problemele au persistat și la culturile de primăvară, care au fost lovite la rândul lor de condiții nefavorabile.
”La culturile de primăvară am avut o problemă cum n-am avut niciodată. Am tăiat 800 de hectare de porumb ca să fac siloz pentru vaci. Îmi era mare frică că nu o să reușesc să fac silozul ca să pot să-mi permit să țin întreaga fermă de vaci, care este de peste 1.400 de capete la Curtici. Până la urmă, am făcut silozul, 12.000 de tone și nu avem probleme. Situația este destul de gravă. La porumb am făcut o producție de 400 kg/hectar”, a mai spus directorul CAI Curtici.
În ciuda pierderilor masive, fermierul din Arad a reușit să-și onoreze obligațiile față toată lumea: ”Cu toate acestea, ne-am putut permite să le dăm oamenilor, pentru ceea ce au în societate, 750 de grâu și 750 de kg de porumb boabe, cine a vrut cereale, iar cine nu a vrut cereale, l-am plătit cu prețul de 90 de bani/kg”, a mai subliniat Dimitrie Muscă.