Prin noul Plan Național Strategic (PNS), primăriile din mediul rural vor avea posibilitatea să acceseze fonduri europene pentru investiții în infrastructură. Ministerul Agriculturii a alocat în acest sens 300 de milioane de euro prin două linii de finanțare, una pentru crearea/modernizarea infrastructurii de acces agricolă, iar cealaltă pentru crearea/modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural.
Deși la prima vedere, intervențiile par necesare pentru dezvoltarea mediului rural, nu toată lumea este de aceeași părere. Spre exemplu, deputatul Emil Dumitru susține că aceste fonduri ar fi putut fi distribuite către alte linii de finanțare pentru agricultură, pentru că infrastructura din mediul rural are, deja, alte posibilități de finanțare prin programe naționale.
”Sunt unele chestiuni pe care sincer nu le înțeleg. Spre exemplu, avem alocare de 200 milioane euro pentru drumuri în mediul rural. Eu, personal, nu spun că nu e nevoie de finanțare de infrastructură rutieră în mediul rural, dar avem Programul Anghel Saligny, avem PNRR, puteam să introducem ca indicator adițional în PNS un alt astfel de program finanțat din bugetul național, iar banii aceștia i-aș fi dus într-o zonă de valoare adăugată, de producție, de investiții în activitate economică cu rol productiv.
După care avem alocare pentru infrastructura de drumuri agricole. Ok, să zicem că aici am putea fi de acord, dar uitându-ne în istoricul 2007-2013 și 2014-2020, vedem că acele criterii de eligibilitate pe drumuri de exploatație agricolă presupun să fie 5 ferme pe care să le străbată drumul respectiv, să fie intersectat cu un drum județean etc. Să vedem ce va fi acum. Am dat doar două exemple de ce nu aș fi finanțat acum, pentru că există deja alte surse de finanțare, iar agricultura oricum are nevoie de mult mai mulți bani decât ce avem în PNS”, a precizat Emil Dumitru pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Potrivit PNS, bugetul pentru investiții în infrastructura rutieră de bază din spațiul rural este de 200 milioane euro, în timp ce pentru infrastructura de acces agricolă, alocarea este de 100 milioane euro. În cazul ambelor intervenții, valoarea maximă a sprijinului este de 1 milion de euro/proiect, cu o intensitate de 100%.