Fonduri europene pentru achiziția de animale, în 2026 – Ce știm până acum

O nouă linie de finanțare cu fonduri europene pentru achiziția de animale în fermele zootehnice stârnește un interes major în rândul fermierilor, fiind considerată una dintre cele mai așteptate măsuri din actualul ciclu de finanțare. Potrivit specialiștilor, este pentru prima dată după aproape două decenii când o astfel de oportunitate apare în mod clar în zona fondurilor europene dedicate agriculturii.

Consultantul în fonduri europene Marian Dumitrache a declarat, pentru AGRO TV, că interesul pentru această schemă este comparabil cu cel generat de programul „Rabla pentru tractoare”. Avantajul, de această dată, este faptul că programul va fi gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

”Sunt alte scheme de finanțare anunțate care au generat un mare interes, și mă refer aici la schema pentru achiziția de animale în cadrul fermelor zootehnice. Nu cred că din 2006 până acum, a mai fost o astfel de posibilitate prin fonduri europene. Este un interes mare, mă bucur că programul va fi gestionat de Ministerul Agriculturii și nu de Ministerul Mediului, cum s-a întâmplat cu Rabla pentru tractoare, pentru că am sesizat că interesul este cel puțin la fel de mare pentru achiziția de animale, cât a fost pentru Rabla pentru tractoare. Dar, din păcate, nu avem suficiente informații în acest moment pentru a ști care sunt condițiile de acces, sumele alocate pe fiecare specie, în așa fel încât oamenii să-și facă planuri”, a precizat Marian Dumitrache, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Potrivit declarațiilor publice, ghidul solicitantului ar urma să fie publicat în luna februarie, iar lansarea efectivă a sesiunii de depunere a proiectelor ar putea avea loc din martie, dacă calendarul anunțat de ministrul Florin Barbu va fi respectat.

”Dacă domnul Barbu va respecta acest program pe care l-a stabilit și l-a anunțat, adică ghidul solicitantului în februarie și lansarea din martie încolo, atunci totul va fi foarte bine. Oamenii vor avea condițiile din timp, vor putea să-și facă modificările la APIA, la mediul veterinar, la primărie, să-și înființeze forme juridice, ca să fie eligibil pentru depunerea proiectelor”, a mai spus consultantul.

Schema de finanțare pentru achiziția de animale este văzută ca un instrument-cheie pentru revitalizarea sectorului zootehnic, într-un context dificil marcat de creșterea costurilor și scăderea efectivelor de animale în anumite sectoare.

Related Articles