Anunț de ultimă oră de la AFIR: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale are încă 16,8 milioane de euro la dispoziție pentru finanțarea producătorilor de legume prin intervenția DR-16!
Cu alocare totală de 151.393.529 de euro, intervenția DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi, s-a bucurat de un interes deosebit din partea solicitanților, fondurile alocate componentelor „Legume – ferme individuale” și „Cartof” fiind epuizate în doar cinci zile de la deschiderea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare, pe 19 ianuarie 2026.
Din fericire, există încă ceva mai mult de 16,8 milioane de euro fonduri disponibile pentru investiții în legumicultură prin componenta III a DR-16, dedicată formelor asociative, anunță AFIR într-o postare făcută vineri pe pagina de Facebook a instituției.
Astfel, cooperativele agricole, precum și grupurile și organizațiile de producători și societăți agricole care deserves interesele membrilor mai pot depune încă cereri de finanțare la AFIR până cel târziu la data de 20 martie 2026 sau până la epuizarea fondurilor disponibile.
Vă reamintim că formele asociative din sectorul legumicol pot obține finanțări de până la 2.000.000 de euro/proiect cu excepția acelor proiecte care propun simpla achiziție de utilaje și echipamente agricole sau până la 700.000 euro/proiect pentru achiziția de utilaje agricole, indiferent de cultură (legume/cartofi).


