Creșterea accelerată a prețului motorinei riscă să declanșeze o criză fără precedent în agricultura românească, avertizează deputatul Călin Mătieș, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, în cadrul emisiunii „Agricultura la Raport” de la AGRO TV. Potrivit acestuia, efectele reale ale scumpirilor nu se văd imediat, ci vor lovi în plin fermierii în perioada campaniilor de recoltare și însămânțare din vară și toamnă.
”Prețul motorinei de acum, îl vom simți la vară, îl vom simți la toamnă, dublat”, a declarat deputatul, explicând că lucrările agricole intensive – recoltarea, transportul și pregătirea terenului – depind masiv de combustibil. În condițiile în care costurile cresc, iar prețurile de valorificare a producției rămân la niveluri scăzute, presiunea asupra fermierilor devine insuportabilă.
”Pentru că lucrările de recoltare vor fi la vară la unele, la altele vor fi la toamnă. Le vom vedea atunci. Sau atunci, dacă piața nu permite, vom vedea cel mai mare faliment în agricultură din istoria României. Dacă la toamnă, grâul se va vinde tot cu 80 de bani/kg, cu un preț de 10-12 lei/litru la motorină, fermierul va închide porțile, pentru că nu are cum să plătească”, a declarat Călin Mătieș, la AGRO TV.
Situația este agravată și de modelul de finanțare pe care mulți fermieri îl folosesc, bazat pe datorii și pe promisiunea valorificării producției viitoare. Practic, agricultorii își susțin activitatea curentă prin credite sau prin amânarea plăților către furnizori, mizând pe veniturile obținute după recoltare. Însă, în contextul unor prețuri mici la cereale, acest mecanism riscă să se prăbușească.
”De multe ori, fermierii lucrează pe datorie. Vin banii de pe subvenții, vând ce au în hambare, încasez, îți dau. Ei, pe promisiunea că vând ce am în hambar și îți dau, la prețul de 60 de bani/kg, el va închide poarta”, a mai spus deputatul.


