Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a prezentat miercuri bilanțul primei etape a controalelor intensificate pentru sărbătorile pascale.
Rezultatele anunțate astăzi vizează doar prima perioadă de verificări (24 – 30 martie 2026), acțiunile inspectorilor urmând să continue în același ritm susținut până pe data de 11 aprilie.
Astfel, în prima perioadă de verificări (24 – 30 martie 2026), inspectorii ANSVSA au verificat 3.026 de locații, reprezentând piețe, supermarketuri, depozite și unități de alimentație publică, unde au aplicat o serie de sancțiuni ferme, însemnând: 130 de amenzi în valoare totală de 1.449.600 de lei, 70 de avertismente, 5 ordonanțe de suspendare sau interzicere a activității, peste 2 tone de alimente (carne, lactate, pește, legume) retrase de la vânzare și neutralizate.
Potrivit unui comunicat al ANSVSA remis redacției AgroTV, controalele cu această tematică sunt programate să acopere întreaga perioadă premergătoare Paștelui, echipele autorității sanitar-veterinare fiind prezente în teren zilnic, până pe data de 11 aprilie.
„Siguranța alimentară este o prioritate, mai ales în perioadele cu consum ridicat. Aceste rezultate reprezintă doar prima etapă a unei ample acțiuni de control. Vom rămâne în alertă până pe 11 aprilie pentru a ne asigura că produsele care ajung pe masa românilor sunt sigure”, a transmis președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, citat în comunicat.
Pentru a sprijini consumatorii pe parcursul întregii campanii, la nivelul direcțiilor județene (DSVSA) și al circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO), în perioada 24 martie 2026 – 11 aprilie 2026 (premergătoare sărbătorilor pascale ortodoxe și catolice) va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, cetățenii putând sesiza orice neregulă la numărul de telefon gratuit: 0800 826 787, se mai precizează în comunicatul ANSVSA.


