Noua linie de finanțare de la MADR – Fermierii vor putea cumpăra animale cu bani europeni

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pregătește lansarea unei noi linii de finanțare dedicate sectorului zootehnic, prin care fermierii vor putea accesa fonduri europene pentru achiziția de animale de reproducție. Măsura ar urma să fie introdusă sub forma intervenției DR-52 în Planul Strategic și este așteptată de crescătorii de animale, în special în contextul presiunilor tot mai mari asupra efectivelor din România.

Potrivit secretarului de stat MADR, Emil Dumitru, această linie de finanțare a fost posibilă după modificarea cadrului european, astfel încât achiziția de animale de reproducție să poată fi considerată eligibilă pentru sprijin din fonduri europene. Demersul a fost susținut la nivel european de fostul ministru al agriculturii, Florin Barbu, precum și de europarlamentarul Daniel Buda.

”La DR-52 este o acțiune pe care au făcut-o românii, și aici mă refer la domnul Buda împreună cu domnul ministru Florin Barbu, unde au reușit să modifice un regulament prin care să creeze eligibilitatea pentru a finanța din fonduri europene și achiziția de animale de reproducție. Au venit câteva observații din partea Comisiei Europene, urmează să le discutăm în grupele tehnice de lucru împreună cu crescătorii și sigur că vom lansa această măsură mult așteptată”, a declarat Emil Dumitru, la AGRO TV.

Într-un comunicat transmis anterior de MADR, instituția preciza că propunerea României privind achiziția de animale de reproducție a fost susținută la nivel european în cadrul pachetului de simplificare a Politicii Agricole Comune, cu scopul de a sprijini investițiile în reproducție, genetică și modernizarea fermelor zootehnice.

Noua măsură ar putea avea o miză importantă pentru fermele de bovine, ovine, caprine și suine, în condițiile în care sectorul zootehnic se confruntă de mai mulți ani cu scăderea efectivelor și cu dificultăți legate de capitalizare. Într-o intervenție anterioară la AGRO TV, fostul ministru Florin Barbu vorbea despre o posibilă alocare de aproximativ 200 de milioane de euro, împărțită pe doi ani, pentru această direcție de finanțare.

Emil Dumitru a subliniat că lansarea DR-52 trebuie tratată ca o măsură urgentă, mai ales pentru sectorul vacii de lapte, unde fermierii semnalează sacrificarea unui număr mare de animale productive.

”Este foarte important să le dăm o șansă și celor care vor să se ocupe de zootehnie. Trebuie să ne salvăm vaca de lapte, pentru că se sacrifică un număr mare de animale care nu sunt reformă și aici trebuie să intervenim de urgență”, a mai spus secretarul de stat MADR.

Related Articles