Premieră: Ovinele românești zboară spre Algeria! (ViDEO)

Exporturile de ovine din România au ajuns la cer, la propriu.

Duminică, sectorul zootehnic din țara noastră a mai înregistrat o premieră: primul transport aerian cargo, cu peste 4.000 de oi, a plecat din România spre Algeria, ajungând la destinație în numai două ore și jumătate, în comparație cu durata unui transport maritim de animale vii care, pentru aceeași destinație, poate ajunge până la 8 zile.

Potrivit Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), alte trei transporturi sunt programate în perioada următoare, către Algeria.

Aceste zboruri cargo vin să confirme calitatea excelentă a cărnii românești de ovine și reprezintă încă un pas important în colaboarea puternică dintre cele două state, după ce Algeria a decis, anul trecut, ca întreg necesarul pentru anul 2026, inclusiv pentru sărbătoarea Eid el-Adha, să fie asigurat exclusiv din România.

„Folosirea de zboruri cargo pentru a importa ovine din România plasează calitatea cărnii românești într-un segment super-premium. Subliniez și apreciez progresul crucial în termeni de eficiență logistică și siguranță pentru animale care însoțesc acest tip de transport. Ovinele ajung la destinație în doar două ore și jumătate, spre deosebire de un transport maritim care poate dura până la 8 zile. Cu alte cuvinte, avem o confirmare clară a încrederii pe care am câștigat-o într-o piață nouă pe care am deschis-o anul trecut. Calitatea și siguranța sanitar-veterinară definesc această colaborare”, a declarat a declarat președintele ANSVSA, dr. Alexandru Bociu, într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.

Pe lângă acest prim zbor cargo, în ultimele 30 de zile, peste 600.000 de ovine au fost exportate către Algeria, toate transportate în condiții riguroase de siguranță, la bordul mai multor nave special autorizate.

Primul export de ovine către Algeria a avut loc anul trecut, după un proces riguros de confirmare a procedurilor sanitar-veterinare care confirmă calitatea și siguranța cărnii de ovine crescute în România.

Related Articles