Mai mulți crescători de oi din Mărginimea Sibiului se plâng că au fost înșelați de omul de afaceri Dumitru Andreșoi, supranumit și „Regele oierilor”, după ce acesta a cumpărat de la ei animale de mai multe milioane de lei, pe care însă nu le-a mai și plătit, relatează publicația Sibiul Azi.
Unul dintre păgubiți, Bogdănel Constantin, un oier originar din Poiana Sibiului a cărui fermă se află în Apoldu de Sus, spune că în 2024 i-a vândut lui Dumitru Andreșoi animale în valoare de 900.000 de lei, dar nici până acum nu a văzut banii de la afacerist.
Potrivit acestuia, sunt foarte mulți oieri din țară care au vândut animale către firmele afaceristului. Aceștia ar fi rămas cu pagube pe care le fermierul le apreciază la peste zece milioane de lei, după ce Dumitru Andreșoi ar fi încercat între timp să-și bage bage firmele în insolvență, însă, deocamdată, fără succes.
„Suntem mai mulți din județul Sibiu în situația asta, din Jina, Poiana, Rășinari, Tilișca, parcă și din Sadu. Eu unul am de recuperat 900.000 de lei, pe acte, nu pe povești. Mai am colegi care au tot așa, de primit, sute de mii, chiar milioane de lei. Suntem mulți și din Sibiu, dar și din țară care am vândut animale către aceste firme și nu am primit banii. Eu le-am dat în 2024 și m-a tot dus cu vorba, iar de două luni m-a blocat la telefon. Ce țară e asta unde cu dreptatea în mână nu poți să primești ce e al tău, banii pentru care ai muncit? E munca mea pe mai bine de un an de zile. Plătesc la stat TVA eșalonat, impozit pe profit și banii mei stau la el. A mutat toți banii pe o firmă și pe celelalte, pe care a cumpărat animale, furaje și altele, vrea să le bage în insolvență. Am început să vorbim între noi, cei care am fost păcăliți, să ne unim, să facem ceva. Luni mergem la protest, am primit autorizație de la Primăria Geoagiu. Pentru noi e un semn bun că Tribunalul i-a respins cererea de insolvență, dar e foarte greu să putem face ceva ca să ne recuperăm banii. Am cheltuit mulți bani și cu avocați, plus tot stresul. Nu e normal să dai animale unei firme și să nu îți primești banii” a povestit Bogdănel Constantin pentru Sibiul Azi.
Luni, mai multe zeci de crescători de oi s-au adunat în Geoagiu, fața uneia dintre firmele lui Dumitru Andreșoi, pentru a-și cere banii pentru animalele pe care acestea le-ar fi cumpărat de-a lungul timpului de la ei, fără să le mai și plătească.
Vă reamintim că, la finalul lunii septembrie 2025, Dumitru Andreșoi, cel supranumit „Regele oierilor” din România, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului European (EPPO), pentru o fraudă cu fonduri europene de 2,2 milioane de euro. În același dosar, alături de Andreșoi au fost trimiși în judecată și trei funcționari publici din cadrul Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), care l-au ajutat ajutat pe acesta să pună la cale o schemă infracțională pentru a obține subvenții UE pentru pășuni, neeligibile pentru finanțare.


