Fermierii pun presiune pe posibilul nou ministru al Agriculturii: măsurile cerute de urgență

Fermierii vin cu o listă clară de priorități pentru Nicolae Istudor, cel care ar putea prelua portofoliul Agriculturii în viitorul Guvern Tomac. Reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare au agreat un set de 20 de propuneri considerate urgente pentru sectorul agroalimentar, documentul fiind transmis către ministrul desemnat, la solicitarea acestuia, pentru a fi inclus în viitorul program de guvernare.

Anunțul a fost făcut de Florentin Bercu, vicepreședinte COGECA și director executiv al Uniunii Naționale de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), care a precizat că fermierii cer decizii rapide, în special în ceea ce privește sprijinul financiar pentru exploatațiile afectate de creșterea costurilor de producție.

”În această dimineață, am avut o întâlnire la nivelul Alianței pentru Agriculutră și Cooperare, unde am agreat o serie de 20 de propuneri prioritare, care au fost transmise către domnul ministru desemnat Istudor, pentru a fi incluse în programul de guvernare care va fi realizat în aceste zile. Am făcut acest lucru la solicitarea dumnealui”, a precizat Bercu, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Potrivit acestuia, principala urgență este activarea cadrului temporar de criză pe Orientul Mijlociu. În acest sens, fermierii solicită adoptarea a trei ordonanțe de urgență.

”Principala urgență și prioritate este activarea cadrului temporar de criză pe Orientul Mijlociu, iar în acest sens este nevoie de trei ordonanțe de urgență: una pentru Creditul Fermierului, a doua pentru compensarea până la 70% din diferența de cost la fertilizanți și a treia pentru compensarea până la 70% din diferența de cost la carburanți, de la 1 aprilie 2025 până la 1 aprilie 2026, atât din bugetul european, cât și din bugetul național”, a precizat vicepreședintele COGECA.

O altă solicitare importantă vizează cooperativele agricole. Reprezentanții sectorului cer elaborarea și aprobarea unei ordonanțe de urgență prin care să fie abrogat articolul 18, alineatul 1.1 din Legea cooperației agricole. Potrivit lui Florentin Bercu, această modificare este necesară pentru eliminarea blocajelor legate de deductibilitatea TVA, dar și pentru rezolvarea dificultăților întâmpinate de unii fermieri și cooperative care au accesat proiecte pe măsura 4.1.1.

Pe lista transmisă către posibilul viitor ministru al Agriculturii se află și operaționalizarea instrumentului de management al riscului, DR-32. Fermierii cer ca eventualele sume rămase neutilizate de la alte măsuri care nu au fost lansate sau care nu mai pot fi deschise să fie realocate către acest fond.

De asemenea, Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită un act normativ special pentru arendă, sub forma unei ordonanțe de urgență. Fermierii cer un cadru legislativ distinct, echilibrat și adaptat realităților din agricultură, care să ofere mai multă predictibilitate atât proprietarilor de terenuri, cât și celor care le lucrează.

Printre prioritățile transmise se mai numără realizarea unei strategii pentru prevenirea și combaterea atacurilor ursului brun asupra oamenilor și animalelor domestice, operaționalizarea grupurilor de dialog naționale pentru discutarea dosarelor aflate în dezbatere la nivel european, precum și punerea în funcțiune a schemei pentru produse românești D.O.R.

Mesajul fermierilor vine într-un moment important pentru agricultura românească, în care noua conducere a Ministerului Agriculturii va trebui să gestioneze simultan atât problemele interne, cât și negocierile la nivel european privind viitoarea Politică Agricolă Comună.

Related Articles