Proiecte de finanțare de 325 de milioane de euro la AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității din cadrul Planului Strategic PAC 2023 – 2027, care dispune de o alocarea financiară totală de 500.000.000 de euro prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), la care se adaugă 160.736.843 de euro prin Fondul Social European Plus (FSE+).

Potrivit unui comunicat al instituției remis miercuri redacției AgroTV, implementarea intervenției DR-36 se realizează prin toate cele 246 de Grupuri de Acțiune Locală (GAL) autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu care AFIR a încheiat 246 de contracte de finanțare în valoare de 124 de milioane de euro.

Conform datelor prezentate de AFIR, Grupurile de Acțiune Locală au în derulare în acest moment 172 de apeluri și 1.536 de anunțuri privind lansarea apelurilor. În ceea ce privește plățile efectuate până la această dată de AFIR pentru funcționarea GAL, acestea se ridică la aproximativ 56 de milioane de euro.

„Abordarea LEADER, prin mecanismul dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunității reprezintă una dintre cele mai valoroase politici europene de dezvoltare teritorială, prin faptul că oferă comunităților posibilitatea de a participa activ la definirea propriului viitor. Astfel, succesul investițiilor nu depinde doar de resursele financiare disponibile, ci și de capacitatea actorilor locali de a colabora, de a identifica soluții adaptate realităților din teren și de a construi proiecte care răspund în mod direct nevoilor cetățenilor. În acest sens, inițiativa locală este motorul care are și rol de liant social, de incubator de inovare și care poate identifica în mod concret problemele comunității, pentru ca ulterior aceste soluții să se reflecte în acțiuni specifice, concrete”, a transmis directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, citat în comunicat.

Prin intermediul platformei https://gal.afir.ro/, un instrument informatic on-line dedicat exclusiv Grupurilor de Acțiune Locală care au obținut finanțare prin intervenția DR-36, au fost depuse 6.092 proiecte, a căror valoare eligibilă solicitată depășește 325 de milioane de euro (325.638.327 Euro). Dintre acestea, 3.329 de proiecte au fost selectate, valoarea finanțării nerambursabile acordate prin intervenția DR-36 ajungând la peste 183 de milioane de euro (183.145.396 Euro).

Potrivit reprezentanților AFIR, până la acest moment, au fost declarate eligibile 1.874 de proiecte, restul fiind în evaluare. De asemenea, până la această dată, sunt 604 contracte încheiate prin DR-36 pentru care valoarea publică se ridică la peste 31 de milioane de euro (31.239.462 Euro).

„Continuitatea abordării LEADER are la bază succesul implementării Măsurii 19 derulată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, prelungit cu perioada de tranziție 2021 – 2022. Prin Măsura 19, AFIR a încheiat 14.759 de contracte în valoare de peste 776 milioane euro, iar plățile s-au ridicat la suma de 745 milioane de euro”, se mai arată în comunicatul AFIR.

Te-ar mai putea interesa:
Finanțare AFIR 100% nerambursabilă – De ce documente ai nevoie
De mâine, AFIR deschide robinetul: 265 de milioane de euro pentru panouri solare în ferme și fabrici alimentare

Related Articles