Campania de recoltare a orzului a început în sudul țării, însă primele rezultate îi fac pe fermieri să privească mai prudent spre bilanțul acestui an. Deși precipitațiile din primăvară au ridicat speranțele pentru producții foarte bune, culturile nu confirmă peste tot.
Invitați în emisiunea „Agricultura la Raport”, fermierii Bogdan Soare, Marcello Daniliuc și Costin Telehuz au arătat că, în multe situații, orzul arată bine la prima vedere, însă combinele scot la iveală probleme care au afectat potențialul de producție.
Marcello Daniliuc, fermier din județul Călărași, spune că rezultatele nu se apropie de estimările optimiste făcute de mulți agricultori în urmă cu câteva luni. În cazul său, o producție medie de aproximativ 6 tone/hectar la orz ar reprezenta deja un rezultat bun, în raport cu nivelul cheltuielilor directe din fermă.
„Nu cred că producțiile se apropie nici pe departe de ceea ce credea toată lumea că o să fie. Eu m-am dus mai jos, la 6.000 de kilograme. Dacă reușesc să obțin o producție medie de șase tone la orz, deja stau foarte, foarte bine. De aici în sus este bonus”, a arătat fermierul.
Printre problemele invocate de agricultori se numără lipsa azotului în prima parte a primăverii, formarea unei cruste puternice la suprafața solului și pierderea fraților. În unele sole, plantele au avut un start bun, însă nu au reușit să păstreze toți frații până la maturitate.
Și Costin Telehuz, fermier din Ialomița, spune că producțiile de orz nu sunt slabe, dar rămân sub nivelul pe care îl anticipau mulți fermieri după ploile din acest an. În opinia sa, temperaturile scăzute din timpul nopții, înregistrate târziu în primăvară, au avut un efect important asupra culturilor, mai ales în condițiile unei umidități abundente.
„Producțiile nu sunt proaste, dar nu sunt excelente. Se observă pierderea de frați. Acolo unde frații au ieșit viguroși din iarnă, planta nu i-a ținut. Este posibil ca anul de record la care speram să nu fie acesta”, a precizat Telehuz.
Fermierii atrag atenția că un an cu precipitații mai bune nu garantează automat producții record. Alegerea soiului, aplicarea fertilizării la momentul potrivit, structura solului, apariția crustei și variațiile mari de temperatură pot influența decisiv rezultatul final. În acest context, agricultorii recomandă o analiză atentă după recoltare, înainte de a lua decizii radicale pentru campania următoare.


