Guvernul a aprobat în ședința de joi un plafon de 3,15 milioane de lei pentru anul 2026 aferent schemei de ajutor de stat privind colectarea, transportul, depozitarea și neutralizarea animalelor moarte provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale.
Hotărârea de Guvern stabilește că fondurile necesare se alocă din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru anul 2026, în limita creditelor bugetare aprobate.
Potrivit unui comunicat al Executivului, prin actul normativ adoptat joi se asigură continuitatea aplicării schemei de ajutor de stat instituită prin HG nr. 1218/2024 și aprobată de Comisia Europeană, precum și predictibilitatea cadrului de finanțare.
„Măsura contribuie la prevenirea răspândirii bolilor la animale, la diminuarea costurilor cu combaterea și eradicarea acestora și la creșterea eficienței economice a exploatațiilor zootehnice. De asemenea, aplicarea acesteia contribuie la respectarea normelor de biosecuritate, la protecția mediului și la menținerea unui nivel ridicat al sănătății animalelor”, se mai arată în comunicatul citat.
Bugetul total estimat pentru această schemă de ajutor de stat în perioada 2025–2027 este de peste 112,5 milioane lei și se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.


