Piața rapiței continuă să arate semne bune pentru fermieri, în ciuda presiunilor din perioada de recoltare și a estimărilor mai mari de producție venite din unele zone ale lumii. Potrivit lui Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, rapița beneficiază în acest moment de o susținere mai puternică decât se anticipa, iar pragul de 500 euro/tonă rămâne un reper important pentru piață.
Invitat în emisiunea „Agricultura la Raport”, realizată de Ovidiu Ghinea la AGRO TV, Cezar Gheorghe a explicat că rapița are în prezent mai multe elemente care îi susțin prețul, chiar dacă piața poate intra, pe termen scurt, într-o perioadă de sezonalitate.
Potrivit acestuia, rapița are în prezent „un nivel de rezistență la 500 de euro”, iar fermierii trebuie să urmărească în special indicațiile pentru lunile următoare, nu doar cotațiile imediate. Specialistul a atras atenția că, odată cu intrarea în lichidarea indicației lunii august, atenția pieței se mută către noiembrie.
Un element important este faptul că indicațiile pentru noiembrie, februarie și mai se află pe un palier apropiat. Cezar Gheorghe spune că acest lucru nu înseamnă automat că prețul rapiței va crește, însă arată că piața rămâne susținută.
„Totul se vede flat. Adică indicația noiembrie cu indicația februarie, cu indicația mai, sunt pe un palier. Toate trei. Ce notă îmi dă mie asta? Nu că va crește, s-ar putea să mai și scadă, din multe motive, dar în același timp ea rămâne susținută”, a precizat expertul.
Printre factorii care susțin piața rapiței se numără uleiul de palmier. Creșterea ponderii utilizate pentru biocombustibili în anumite piețe reduce disponibilitatea pentru export, iar acest lucru influențează întregul complex al uleiurilor vegetale. „Vine uleiul de palmier care o susține. Oamenii aceia de la 1 iulie au băgat B50, 10% în plus în biocombustibil. Asta înseamnă mai puțin ulei de palmier pentru export”, a explicat Cezar Gheorghe.
Un alt factor important este uleiul de soia. Cererea pentru soia boabe, inclusiv cumpărările venite din China, pune presiune pe prețurile din complexul oleaginoaselor și susține indirect și rapița. „Uleiul de soia susține, merge bidirecțional, biocombustibil și food pentru veg-oils. China cumpără soia boabe”, a mai spus specialistul.
În același timp, piața este influențată și de petrol. Cezar Gheorghe a arătat că evoluțiile din zona energiei și tensiunile care afectează costurile de transport și de asigurare pentru nave pot împinge petrolul în sus, ceea ce se reflectă, la rândul său, în zona biocombustibililor și a uleiurilor vegetale.
În ceea ce privește prețurile recente, expertul a precizat că rapița a închis în jurul nivelului de 513-514 euro/tonă, după ce anterior arătase potențial și la niveluri de 528-530 euro/tonă.
Totuși, fermierii trebuie să rămână atenți. Specialistul avertizează că piața poate intra într-o perioadă de sezonalitate, pe măsură ce marfa este livrată și procesatorii își acoperă necesarul. În plus, o eventuală scădere a prețului uleiului de rapiță în portul Rotterdam ar putea trage în jos și indicațiile de pe Euronext.


