AZI, prin APIA, ajutor de stat de peste 6 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță o nouă serie de plăți pentru schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase).

Astfel, începând de joi, 23 iulie, Centrele Județene APIA efectuează plata sprijinului solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai 2026

Potrivit unui comunicat al APIA, suma plătită este de 6.082.058 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de sprijin financiar în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Related Articles