Vaccinarea împotriva pestei micilor rumegătoare poate proteja animalele de îmbolnăvire, însă aduce și o serie de restricții importante privind circulația oilor și caprelor, precum și valorificarea produselor obținute de la acestea. Viorel Andronie, președintele Colegiului Medicilor Veterinari din România, explică faptul că efectele unei astfel de campanii nu se limitează la administrarea vaccinului, ci se pot întinde pe o perioadă de până la doi ani după încetarea vaccinării.
Invitat în emisiunea „Agricultura la Raport”, realizată de Ovidiu Ghinea la AGRO TV, Viorel Andronie a precizat că susține vaccinarea ca metodă de combatere a bolii, însă autoritățile trebuie să explice clar fermierilor ce se va întâmpla ulterior cu animalele vaccinate.
„Noi susținem că vaccinarea este o soluție pentru a stopa boala. Nu putem nega acest lucru. Animalele vor supraviețui. Problema este ce se întâmplă și care este impactul asupra animalelor care au fost vaccinate și asupra produselor obținute de la acestea”, a explicat președintele Colegiului Medicilor Veterinari.
Potrivit explicațiilor oferite de Viorel Andronie, animalele vaccinate nu vor putea fi mutate sau comercializate în aceleași condiții ca înainte. Acesta susține că legislația europeană prevede restricții de circulație începând de la data vaccinării și până la doi ani după încheierea campaniei.
„Animalele care sunt vaccinate nu pot fi dirijate cum vrem noi, să circule cum ne-am dorit noi. De la data vaccinării și după o perioadă de doi ani de la încetarea vaccinării nu au voie să se miște din exploatația respectivă, cu excepția anumitor derogări”, a afirmat Viorel Andronie.
Aceste derogări ar putea permite trimiterea animalelor către abatoare sau exportul către țări din afara Uniunii Europene, în măsura în care statele respective acceptă animale vaccinate. În lipsa unor acorduri comerciale clare, fermierii ar putea întâmpina dificultăți în valorificarea efectivelor. Oile și caprele vaccinate ar putea rămâne blocate în exploatații sau ar putea avea ca destinație doar anumite unități autorizate.
Restricțiile nu vizează doar circulația animalelor, ci și produsele obținute de la acestea. Potrivit lui Viorel Andronie, carnea provenită de la animalele vaccinate ar trebui să fie supusă procesării termice.
„Carnea obținută de la aceste animale este procesată termic. Deci nu este folosită ca o carne obișnuită, pentru grătar”, a explicat acesta.
În același timp, România nu ar putea expedia în mod obișnuit către alte state membre carne provenită de la animalele vaccinate. Președintele Colegiului Medicilor Veterinari consideră că autoritățile române ar trebui să solicite Comisiei Europene o derogare sau să negocieze acorduri bilaterale cu statele interesate.
„Regulamentul nu permite României exportul de carne provenită de la animalele vaccinate. Poate că domnul ministru, în discuția cu domnul comisar, ar putea solicita ca această carne să poată fi expediată către alte state membre, în situația în care se încheie un acord bilateral”, a precizat Viorel Andronie.
Și laptele provenit de la oile și caprele vaccinate ar urma să fie supus unor condiții speciale. Viorel Andronie a precizat că acesta nu va putea fi destinat consumului uman fără procesare termică.
„Laptele provenit de la animalele vaccinate din Constanța și Tulcea nu poate fi destinat consumului uman decât după procesare termică. Asta înseamnă UHT sau pasteurizare”, a explicat președintele Colegiului Medicilor Veterinari.
Viorel Andronie a atras atenția că vaccinarea nu înseamnă că, într-o exploatație, nu mai pot fi aplicate măsurile prevăzute pentru un focar de boală. Dacă un animal este depistat pozitiv, autoritățile pot aplica regulile sanitar-veterinare chiar și într-o fermă în care efectivul a fost vaccinat.
În aceste condiții, reprezentanții crescătorilor și medicii veterinari solicită o strategie clară, care să stabilească nu doar modul în care va fi realizată vaccinarea, ci și cum vor fi compensate pierderile, unde vor putea fi comercializate animalele și ce se va întâmpla cu laptele și carnea provenite din exploatațiile vaccinate.


