Summit Agro România anunță că, începând cu data de 1 august 2026, doamna dr.ing. Patricia Maria Știrbu își încheie mandatul de Președinte și CEO al Summit Agro România, după aproape nouă ani la conducerea companiei.
De-a lungul mandatului său, Patricia Maria Știrbu a coordonat activitatea companiei în România, Balcani și Republica Moldova, contribuind la dezvoltarea Summit Agro și la consolidarea poziției sale de partener de încredere pentru fermieri, distribuitori și instituții. Prin profesionalism, dedicare și integritate, a susținut dezvoltarea companiei și a unei echipe puternice, precum și construirea unor relații durabile cu partenerii Summit Agro.
Conducerea companiei îi mulțumește pentru viziunea, energia și implicarea care au marcat evoluția organizației în această perioadă.
„A fost un privilegiu să lucrez alături de colegi dedicați, parteneri de încredere, distribuitori loiali și fermieri pasionați, care m-au inspirat în fiecare zi. Îmi închei acest parcurs cu profundă recunoștință și cu mândrie pentru ceea ce am realizat împreună. Conducerea extraordinarei echipe Summit Agro România, timp de aproape nouă ani, a reprezentat cea mai mare onoare a carierei mele”, a transmis dr.ing. Patricia Maria Știrbu, care va începe o nouă etapă profesională, dedicată dezvoltării unei afaceri de familie, rămânând în același timp conectată la comunitatea agricolă și deschisă unor viitoare oportunități de colaborare cu Summit Agro România.
Domnul Takeshi Ishihara va continua direcția strategică a companiei, bazându-se pe echipa consolidată și pe parteneriatele existente, în vederea menținerii continuității activității și a colaborării cu toți partenerii Summit Agro România.
Summit Agro România le mulțumește partenerilor săi pentru încrederea acordată și își reafirmă angajamentul de a continua dezvoltarea activității și a relațiilor construite în beneficiul agriculturii din România.
Conducerea Summit Agro România


