Agricultura regenerativă începe să prindă contur și în România, pe măsură ce fermierii caută soluții pentru costuri mai mici, sol mai sănătos și producții mai stabile.
Nu mai este vorba doar despre un concept modern, ci despre o nevoie reală, în special într-un context în care seceta, degradarea terenurilor și prețurile mari la inputuri pun presiune pe fermieri.
Pe scurt, agricultura regenerativă înseamnă o altă abordare față de modul în care este lucrat pământul. Ideea de bază este să nu fie epuizat solul, ci ajutat să se refacă. Asta presupune lucrări mai puține, menținerea resturilor vegetale la suprafață, culturi de acoperire, rotația culturilor și folosirea unor metode care păstrează apa în sol și îi îmbunătățesc structura.
În teren, această schimbare se vede diferit de la o fermă la alta. Unii agricultori au început cu pași mici, testând pe suprafețe reduse semănatul direct sau lucrările minime. Alții au introdus culturi verzi, tocmai pentru a proteja solul între două recolte.
Sunt și ferme care au mers mai departe și au redus mult numărul trecerilor cu utilajele, tocmai pentru a scădea consumul de motorină și uzura echipamentelor, dar și pentru a menține calitățile solului o perioadă cît mai îndelungată, fără intervenții costisitoare.
Un exemplu concret este al fermierilor care au observat că, după ani de lucrări intense, pământul devine mai sărac și mai greu de lucrat. În loc să răstoarne mereu brazda, aceștia lasă materia vegetală pe sol și încearcă să-l țină acoperit cât mai mult timp. Rezultatul este că terenul pierde mai greu apa și rezistă mai bine în perioadele de caniculă. Pentru zonele afectate de secetă, acest lucru poate face diferența între o cultură salvată și una compromisă.
Un alt caz este al fermelor care folosesc rotația culturilor ca instrument principal. De exemplu, după grâu poate urma o cultură care ajută solul să se refacă, iar apoi o altă specie care completează ciclul. Această alternanță reduce presiunea asupra terenului și poate ajuta și la combaterea unor dăunători sau boli care apar când aceeași plantă este cultivată prea des în același loc.
Totuși, agricultura regenerativă nu este o soluție rapidă și nici una simplă. Trecerea la acest model cere răbdare, observare și uneori investiții. Fermierii au nevoie de utilaje adaptate, de informații bune și de curajul de a testa lucruri noi. De aceea, mulți aleg să nu schimbe totul dintr-o dată, ci să înceapă cu o parte din teren, pentru a vedea ce funcționează cel mai bine în condițiile lor.
Tendința este observată și de specialiștii din domeniu, care spun că interesul fermierilor pentru agricultura regenerativă este în creștere, chiar dacă România se află încă la început în ceea ce privește adoptarea acestor practici.
„Da, agricultura regenerativă este clar o tendință care începe să prindă rădăcini și în România. Vedem tot mai des fermieri interesați de aceste practici și discuții tot mai frecvente în jurul acestui concept. Desigur, suntem încă într-o fază de început comparativ cu alte țări, însă direcția este foarte clară. Agricultura regenerativă nu este ceva complet nou – ea se bazează pe principii vechi, apropiate de modul în care lucrau bunicii noștri pământul. Este, practic, o întoarcere la ritmul naturii: o agricultură care nu forțează solul, ci îl regenerează”, explică Aurelian Țăpuc Lorand, inginer montanolog, doctorand la Universitatea de Științele Vieții Iași și reprezentant al Kongo Farm.
Potrivit acestuia, interesul pentru agricultura regenerativă este alimentat atât de creșterea costurilor cu îngrășămintele, pesticidele și combustibilul, cât și de efectele tot mai vizibile ale schimbărilor climatice. Solurile gestionate prin practici regenerative rețin mai bine apa și pot face față mai ușor perioadelor de secetă, oferind fermierilor o mai mare stabilitate pe termen lung.
„Da, există exemple concrete, inclusiv în România. Noi, la Kongo Farm, suntem un astfel de exemplu și putem spune că suntem printre primii care aplică aceste principii la nivel practic, fiind în același timp o fermă ecologică certificată integral – atât pe terenuri, cât și pe animale. Aplicăm agricultura regenerativă prin pășunat superextensiv, cositul fânețelor și printr-o abordare în care natura este lăsată să își urmeze ritmul. Menținem permanent un covor vegetal, ceea ce ajută la protejarea solului, la reducerea eroziunii și la diminuarea efectelor arșiței”, spune specialistul.
Avantajele, spun cei care au început deja tranziția, nu apar imediat, dar pot fi importante pe termen lung. Cheltuielile scad în timp, solul devine mai lucrabil, iar cultura poate rezista mai bine în anii dificili. În plus, fermierii câștigă o mai bună protecție a resursei de bază: pământul. Fără un sol sănătos, nici producția nu poate fi susținută constant.
Pentru România, această direcție poate deveni și mai importantă în anii următori. Schimbările climatice, lipsa apei și presiunea pe profit îi obligă pe agricultori să caute alternative. Agricultura regenerativă nu promite miracole, dar oferă o cale mai echilibrată, mai atentă la resurse și mai potrivită pentru viitor.
În multe ferme, interesul pentru acest sistem nu mai ține de imagine sau de modă, ci de supraviețuire economică. Fermierii înțeleg tot mai clar că, dacă vor să rămână competitivi, trebuie să își protejeze solul și să lucreze mai inteligent. Iar agricultura regenerativă tocmai asta propune: mai multă grijă pentru pământ și mai multă eficiență în fermă.
Material realizat de ALINA AXINTE