Este soluția viitorului sau o investiție prea costisitoare pentru România?
Agricultura trece printr-o perioadă de transformare intensă, pe fondul schimbărilor climatice, al costurilor tot mai mari de producție și al presiunii asupra resurselor naturale. Seceta, temperaturile extreme și reducerea terenurilor agricole îi determină pe fermieri și pe cercetători să caute noi modalități de a produce hrană, iar una dintre tehnologiile care atrage tot mai mult interes este agricultura pe verticală, un sistem prin care plantele sunt cultivate pe mai multe niveluri, în spații controlate.
Modelul permite producția pe tot parcursul anului și reduce dependența de condițiile meteorologice, însă presupune investiții importante și costuri ridicate de operare.
Agricultura pe verticală presupune cultivarea plantelor în spații închise, pe mai multe niveluri suprapuse, fără dependență directă de sol, precipitații sau lumina naturală. Sunt folosite sisteme hidroponice sau aeroponice, iar temperatura, umiditatea, lumina, apa și substanțele nutritive sunt controlate cu ajutorul senzorilor și al sistemelor automatizate.
Interesul pentru această tehnologie este legat și de schimbările prin care trece agricultura. În România, producătorii locali se confruntă cu costuri mai mari și cu fenomene meteorologice tot mai greu de gestionat, în timp ce piața rămâne dependentă de importuri pentru anumite categorii de produse.
„Problema nu mai este doar cât producem, ci dacă putem produce constant și eficient pe parcursul întregului an”, spune Marian Dobrîlă, CEO Ultragreens Technology.
Totodată și „consumul de apă poate fi redus cu 90–95%, producția se desfășoară într-un mediu controlat, iar cultivarea pe mai multe niveluri permite folosirea mult mai eficientă a spațiului. În plus, producția poate fi amplasată aproape de retail și de consumator, ceea ce scurtează lanțul de aprovizionare”, adaugă acesta.
O soluție complementară pentru agricultura tradițională
Sistemul nu este însă potrivit pentru orice cultură. În prezent, agricultura pe verticală este folosită în special pentru salată verde, spanac, rucola, plante aromatice, microplante și, în anumite sisteme, pentru căpșuni. Sunt culturi cu cicluri de producție relativ scurte, care ocupă puțin spațiu și pot avea o valoare adăugată suficient de mare pentru a susține costurile tehnologiei.
În schimb, culturile precum grâul, porumbul sau floarea-soarelui nu sunt, în general, potrivite pentru astfel de sisteme, deoarece necesită suprafețe mari, iar costurile de producție ar fi prea ridicate.
În România, agricultura pe verticală ar putea avea însă un rol de nișă, în special pentru producția în extrasezon și pentru culturile cu valoare ridicată.
„Are șanse reale în România, dar nu pentru orice cultură și nu ca alternativă la agricultura tradițională. O văd mai degrabă ca pe o soluție complementară, în special pentru producția în extrasezon, pentru culturile cu valoare ridicată și pentru producția intensivă în apropierea marilor centre de consum”, afirmă reprezentantul Ultragreens Technology.
Ce culturi se pretează pentru agricultura pe verticală
Printre culturile care ar putea avea potențial se numără salatele premium, microplantele, plantele aromatice, căpșunile, florile comestibile și anumite soiuri compacte de tomate și ardei. Pot exista oportunități și pentru culturi de nișă cu valoare ridicată, precum șofranul sau anumite plante medicinale.
„Un segment foarte interesant pentru România este producția de răsaduri. Putem vorbi despre tomate, ardei, castraveți, vinete și alte culturi horticole. Într-un spațiu de aproximativ 150 de metri pătrați se poate ajunge la circa 300.000 de răsaduri, suficiente pentru aproximativ 10 hectare de cultură. Aici avantajul utilizării intensive a spațiului este foarte clar”, spune acesta.
Mare atenție la cheltuieli!
Totuși, folosirea intensivă a spațiului nu înseamnă automat și profit. Una dintre principalele probleme ale agriculturii pe verticală rămâne investiția inițială. O fermă de acest tip presupune sisteme de iluminat LED, climatizare, senzori, instalații pentru apă și nutrienți, automatizare și software pentru monitorizarea culturilor.
La toate acestea se adaugă energia electrică necesară pentru iluminat și menținerea condițiilor optime de temperatură și umiditate. Din acest motiv, rentabilitatea depinde foarte mult de cultura aleasă, prețul de vânzare, costurile de operare și eficiența tehnologiei.
Marian Dobrilă mai scoate în evidență faptul că „Potențialul unei culturi nu înseamnă automat și profitabilitate. În cazul Ultragreens Technology, putem adapta modular sistemul, însă înainte de investiție trebuie analizate prețul produsului, piața de desfacere, costurile de operare și energia. Apoi vine parametrizarea tehnologiei pentru cultura respectivă și monitorizarea permanentă a producției”.
Prin urmare, agricultura pe verticală nu înseamnă doar cumpărarea unor echipamente și instalarea lor într-o hală. Modelul trebuie construit în funcție de piață și de cultura aleasă.
„Succesul apare atunci când piața, agronomia și tehnologia sunt gândite împreună, nu când pornim doar de la echipament”.
Agricultura pe verticală și pariul său cu România
La nivel internațional, fermele verticale au apărut în special în țări în care terenul agricol este limitat sau unde producția locală trebuie realizată în condiții controlate. Statele Unite, Japonia, Singapore, Olanda și Emiratele Arabe Unite se numără printre piețele în care astfel de tehnologii au fost dezvoltate.
În România, agricultura pe verticală este încă într-o etapă de început, însă există investiții în sisteme hidroponice și în producția de verdețuri și răsaduri în spații controlate. Potențialul este mai mare în apropierea marilor orașe, unde există cerere pentru produse proaspete și unde producătorii pot scurta distanța dintre fermă și consumator.
În același timp, agricultura pe verticală nu trebuie privită ca un înlocuitor al agriculturii clasice. Pentru culturile de câmp, suprafețele mari și producția convențională rămân indispensabile. Fermele verticale pot completa însă agricultura tradițională prin producția de legume, plante aromatice, microplante sau răsaduri în perioade și condiții în care producția convențională este mai dificilă.
Rămâne însă întrebarea dacă acest model va deveni accesibil unui număr mare de fermieri sau va rămâne, cel puțin în următorii ani, o investiție destinată în special companiilor cu resurse financiare importante.
Răspunsul va depinde de evoluția prețului energiei, de reducerea costurilor echipamentelor, de eficiența sistemelor de iluminat și automatizare și, mai ales, de capacitatea producătorilor de a alege culturile pentru care tehnologia poate fi cu adevărat rentabilă.
Agricultura pe verticală nu promite să înlocuiască ferma tradițională. Pentru România, miza ar putea fi mai degrabă găsirea acelor culturi și modele de producție în care fiecare metru pătrat să producă mai mult, cu mai puțină apă și cu o producție constantă pe tot parcursul anului.