NHR Agropartners devine Agropartners: O nouă identitate și o nouă strategie pentru fermierii români

Agropartners, cunoscută până acum sub denumirea NHR Agropartners, intră într-o nouă etapă de dezvoltare, marcată de rebranding, reorganizare internă și schimbări la nivelul conducerii executive. Compania își propune să devină mai aproape de fermierii români, prin servicii optimizate, investiții în tehnologie și o nouă strategie de dezvoltare.

Compania activează pe piața românească din anul 2000 și are o rețea de filiale, echipe de service și specialiști care oferă fermierilor soluții pentru mecanizarea și eficientizarea activităților agricole.

Una dintre principalele schimbări anunțate vizează conducerea companiei. După mai bine de 21 de ani de activitate, Anamaria Damian își încheie mandatul de Director General la finalul lunii august. Conducerea executivă va fi preluată de William England, manager cu peste 30 de ani de experiență în agribusiness la nivel internațional.

Odată cu schimbarea numelui din NHR Agropartners în Agropartners, compania lansează și o nouă identitate vizuală. Noul logo, construit în jurul monogramei „AP”, combină elemente asociate agriculturii, tehnologiei și dezvoltării.

Echipa Agro TV a fost alături de compania Agropartners în cadrul evenimentului unde au prezentat marea schimbare.

video
play-rounded-fill

Related Articles