Sprijinul de 800 EURO/hectar nu mai vine. Guvernul a aprobat doar 300 EURO/hectar

Cultivatorii de cartofi vor beneficia în acest an de un sprijin de 300 de euro/hectar, după mai multe luni de discuții privind valoarea ajutorului. Viceprim-ministrul și ministrul interimar al agriculturii, Tanczos Barna, a explicat, în emisiunea „Agricultura la Raport” de la AGRO TV, că a acceptat în cele din urmă această variantă pentru ca fermierii să poată primi măcar o formă de sprijin în 2026.

„Până la urmă s-a aprobat și la cartof acea sumă de 300 de euro/hectar, pentru că am cedat până la urmă și am spus ok, să fie cum vor ceilalți și cum ne aprobă, doar să fie într-un fel și să se plătească odată ceva și pentru producătorii de cartofi”, a declarat Tanczos Barna, la AGRO TV.

Suma finală este însă mult sub nivelul pe care șeful MADR îl propunea la începutul verii. În luna iunie, Tanczos Barna anunța că a solicitat majorarea sprijinului pentru cultivatorii de cartofi la 800 de euro/hectar, argumentând că și această valoare ar reprezenta doar o mică parte din costurile necesare pentru înființarea unui hectar de cultură.

La acel moment, una dintre variantele transmise Guvernului prevedea chiar plata celor 800 de euro în două tranșe: 300 de euro/hectar în 2026 și alte 500 de euro/hectar în 2027. Se pare, însă, că propunerea nu a primit aprobarea necesară.

În cele din urmă, Guvernul a aprobat schema de ajutor de minimis pentru producția de cartof de consum cu un buget total de 26,625 milioane de lei și un sprijin de maximum 300 de euro/hectar, acordat proporțional cu suprafața efectiv cultivată.

Pentru a putea beneficia de ajutor, fermierii trebuie să cultive minimum 0,3 hectare cu cartof de consum și să obțină o producție de cel puțin 12 tone/hectar. De asemenea, aceștia trebuie să fie înscriși în Registrul agricol și să facă dovada valorificării producției, conform condițiilor prevăzute de schemă.

Tanczos Barna a subliniat că aprobarea acestei forme de sprijin este una dintre măsurile pe care Ministerul Agriculturii a reușit să le finalizeze în condițiile unui guvern interimar, chiar dacă valoarea acordată fermierilor este considerabil mai mică decât cea solicitată inițial de MADR.

Related Articles