În timp ce noi focare de variolă ovină răbufnesc prin diverse județe ale țării, ministrul interimar al agriculturii, vicepremierul Tánczos Barna încearcă să convingă Comisia Europeană că România are soluții pentru rezolvarea situației epidemiologice din țară și reluarea cât mai rapidă a exportului de ovine și caprine.
Astfel, ministrul Tánczos Barna, însoțit de președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, s-a deplasat vineri, 4 septembrie, la Bruxelles, unde a avut o întâlnire de lucru cu Francisco Reviriego Gordejo, șeful Unității „Sănătatea animală” din cadrul Direcției Generale Sănătate și Siguranță Alimentară (DG SANTE) a Comisiei Europene, pentru a discuta despre măsurile și etapele necesare pentru reluarea exporturilor de ovine și caprine din țata noastră.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturli și Dezvoltării Rurale (MADR) remis luni redacției AgroTV, în cadrul întâlnirii de la Bruxelles, a fost analizat planul de acțiune prezentat de ANSVSA și au fost clarificate ultimele aspecte înaintea susținerii oficiale a acestuia.
În cadrul discuțiilor, ministrul Tánczos Barna a subliniat faptul că, de la introducerea restricțiilor impuse de Comisia Europeană privind circulația ovinelor și caprinelor, în contextul apariției focarelor de pestă a micilor rumegătoare și de variolă ovină și caprină, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a menținut un dialog constant atât cu fermierii și organizațiile reprezentative din sector, cât și cu ANSVSA și reprezentanții Comisiei Europene, iar planul de acțiune elaborat de ANSVSA a fost întocmit după ce în toată această perioadă au fost analizate și supuse consultării mai multe propuneri axate pe soluții viabile pentru reluarea exporturilor de ovine și caprine.
„Au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor. S-a discutat planul de acțiune pe termen scurt și mediu prezentat de ANSVSA și au fost stabilite ultimele detalii înainte de susținerea oficială a acestuia în vederea aprobării. Este un pas important în demersurile pe care le facem pentru reluarea exporturilor de ovine și caprine. Am participat personal și la aceste discuții tehnice pentru a sprijini definitivarea planului și punerea în aplicare a celor mai bune soluții, în interesul fermierilor din România”, a declarat ministrul interimar al agriculturii, Tánczos Barna, citat în comunicatul MADR.


