Fenomenele meteorologice nu mai țin de mult cont de anotimpuri. Deși ne apropiem de jumătatea lunii septembrie, încă n-am scăpat de caniculă.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis pentru miercuri, 9 septembrie, în intervalul orar 12:00-18:00, o avertizare Cod galben potrivit căreia în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul Transilvaniei (vezi harta) vor fi temperaturi deosebit de ridicate și, izolat, caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30°C și 35°C, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest.



