Bruxelles-ul dă peste cap Planul ANSVSA pentru reluarea exporturilor de ovine

ȘOC! Deși a primit un aviz din partea Bruxelles-ului, planul de vaccinare propus de ANSVSA nu este suficient pentru reluarea exporturilor de ovine, au declarat pentru RFI surse ale Direcției Generale de resort (DG Sante) a Comisiei Europene.

Practic, Bruxelles-ul se spală pe mâini în privința planului de dublă vaccinare anunțat în România, precizând că acesta depinde de autoritățile de la București.

„În UE este posibilă vaccinarea împotriva principalelor boli ale animalelor, iar decizia de a recurge sau nu la aceasta aparține autorităților naționale, în funcție de situație”, a declarat pentru RFI Eva Hrnčířová, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, adăugând că vaccinarea trebuie utilizată doar ca o completare a măsurilor standard de eradicare (prin sacrificarea animalelor – n. red.) „și a altor măsuri de control și restricție”.

Printre măsurile necesare în zonele de protecție și de supraveghere, reprezentanta Comisiei menționează:

– zone restricționate (stabilite de Comisie) pentru a le separa pe cele neafectate de boală de cele în care există o infecție în curs, urmând ca acestea să fie reevaluate periodic, în funcție de evoluția situației epidemiologice;

– toate animalele receptive dintr-o fermă în care a fost confirmat un caz de pestă a micilor rumegătoare (PMR) trebuie sacrificate și distruse rapid, iar măsura poate viza și rumegătoarele mici din alte ferme din vecinătate care prezintă un risc ridicat de infectare;

– fermele afectate trebuie curățate și dezinfectate, iar produsele, furajele, echipamentele și gunoiul de grajd contaminate trebuie, de asemenea, distruse sau tratate pentru inactivarea virusului; totodată, trebuie aplicate măsuri stricte de biosecuritate.

– în zonele de protecție și de supraveghere se efectuează monitorizarea și prelevarea de probe de la animalele din ferme, fiind interzise activitățile care ar putea propaga boala la alte animale sau ferme.

– în interiorul zonelor restricționate se aplică restricții stricte privind circulația, inclusiv în ceea ce privește transportul produselor de origine animală; de asemenea, este interzisă scoaterea animalelor din zonele cu restricții suplimentare.

– animalele receptive și produsele provenite din aceste zone nu pot fi exportate, întrucât pot fi purtătoare ale virusului PMR.

Partea cu adevărat șocantă din răspunsul oferit RFI de putătoarea de cuvânt a Comisiei Europene este că anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și de ANSVSA privind dubla vaccinare (atât pentru PMR, cât și pentru variola ovină) în doar două județe din România nu este suficient pentru reluarea exporturilor de ovine.

Potrivit Regulamentului UE 2023/361, pentru export nu pot fi amestecate animale vaccinate cu cele nevaccinate, care nu pot fi transportate. Prin urmare, pentru reluarea exporturilor de ovine, trebuie vaccinat cu schema completă (PMR + variola ovină) minimum 80% din șeptelul existent la nivel național.

Aceasta înseamnă că România are nevoie de peste 9 milioane de doze de vaccin, cifră care se află departe de cele 1,3 milioane de doze de care se vorbește în Planul de Acțiune întocmit de ANSVSA, întrucât, conform datelor oficiale, șeptelul se ridică la ora actuală la 11.8 milioane de oi.

Mai mult, cele aproximativ 1.3 milioane de doze de vaccin pot fi trimise gratuit de Uniunea Europeană, însă restul trebuie cumpărate în urma unei proceduri de achiziție publică, procedură care poate dura peste trei luni.

În aceste condiții, este greu de crezut că reluarea exportului de ovine din România poate avea loc mai devreme 6-7 luni, după cum a mai avertizat AgroTV, având în vedere că regulamentele comunitare precizează că aceasta se poate face după o perioadă de minimum 3 luni (cu o derogare necesară) și maximum doi ani de la vaccinarea animalelor.

Citește și: Florin Barbu: Comisia Europeană nu poate interzice României exportul de ovine în țările terțe!

Related Articles