Fasolea cu ciolan, ciorba de fasole, iahnia ori fasolea bătută cu ceapă călită sunt astăzi asociate cu bucătăria românească. Puțini se mai gândesc însă că planta din care provin boabele pe care le punem în oală nu este originară din Europa.
A venit din Americi după 1492, a intrat în agricultura românească în urmă cu câteva secole și a ajuns să fie considerată „mâncarea săracului”. Astăzi, aceeași fasole poate costa de la câțiva lei pe kilogram până la zeci de lei, în funcție de soi și de modul în care este vândută.
Fasolea comună, cunoscută științific sub denumirea Phaseolus vulgaris, își are originile în Americi. Cercetările genetice și arheobotanice arată că planta a fost domesticită independent în două mari regiuni: Mesoamerica și zona Anzilor. Cu alte cuvinte, una dintre cele mai cunpscute și cele mai apreciate mâncăruri de pe mesele românilor – fasolea cu ciolan – are, de fapt, o poveste care începe la mii de kilometri distanță.
O plantă care a traversat oceanul
Fasolea comună a ajuns în Europa după 1492, odată cu schimbul masiv de plante dintre Lumea Nouă și Europa. Cercetările genetice recente indică faptul că primele forme de fasole comună care s-au răspândit cu succes în Europa au avut origine andină, iar introducerea lor este legată de expedițiile spaniole din secolul al XVI-lea.
În realitate, traseul fasolei a fost mai complicat decât o simplă călătorie de la un explorator la altul. Studiile asupra soiurilor europene arată că răspândirea plantei pe continent a avut mai multe căi, cu introduceri din Lumea Nouă și schimburi ulterioare între diferite regiuni europene.
Planta s-a adaptat treptat la noile condiții de climă și a început să fie cultivată în tot mai multe regiuni.
Când a ajuns fasolea în România?
În România, cultivarea fasolei comune este documentată începând cu secolul al XVIII-lea. O teză de doctorat dedicată culturii de fasole în România arată că planta se cultiva în țara noastră încă din acea perioadă, iar zonele favorabile se găseau în special în sud, sud-est și sud-vest, în câmpiile și luncile principalelor râuri, potrivit Institutului de Limbă Română.
Unele denumiri au rămas în limbajul popular și regional. Dicționarele consemnează inclusiv termeni precum „păsulă”, „făsui” sau „făsuică”, în timp ce „fasole țucără” desemnează o varietate cu păstăi subțiri și galbene.
Boabele puteau fi păstrate uscate pentru lunile reci, iar păstăile tinere puteau fi consumate în sezon. Tocmai această posibilitate de conservare a făcut din fasole un aliment potrivit pentru gospodăriile care trebuiau să își asigure hrana pe perioade lungi.
A fost cu adevărat „mâncarea săracului”?
Expresia nu a apărut întâmplător. În România, fasolea a ajuns să fie asociată cu alimentația rurală și cu mesele simple, alături de porumb și varză. Era sățioasă, putea fi cultivată în gospodărie și, mai ales în forma uscată, putea fi păstrată mult timp.
Surse istorice și culturale românești descriu fasolea drept un aliment al gospodăriei țărănești, iar expresia „mâncarea săracului” a rămas legată de ea în cultura populară.
Dar eticheta trebuie privită cu o anumită nuanță. Fasolea nu era neapărat alimentul pe care îl consumau exclusiv oamenii săraci. Era, mai degrabă, un aliment eficient pentru o gospodărie cu resurse limitate: se putea produce local, se păstra ușor și oferea sațietate.
Mai mult, în perioadele în care carnea era consumată mai rar, leguminoasele aveau un rol important în alimentație. Așadar, „mâncarea săracului” spune mai degrabă ceva despre preț, accesibilitate și modul în care era organizată gospodăria tradițională decât despre faptul că fasolea ar fi fost un aliment destinat unei singure categorii sociale.
Cât de „tradițională” este fasolea cu ciolan
O altă asociere devenită foarte puternică în imaginarul românesc este cea între fasolea cu ciolan și o așa-zisă veche tradiție gastronomică românească.
Potrivit lui Cosmin Dragomir, specializat în istoria gastronomiei, asocierea dintre fasolea cu ciolan și bucătăria tradițională românească, în special când vine vorba de 1 Dembrie – Ziua Națională a României, este una construită relative recent, fiind popularizată în special în perioada contemporană.
Asta nu face însă povestea fasolei mai puțin interesantă: un aliment venit din Americi a devenit ingredient al bucătăriei rurale românești, iar mult mai târziu a ajuns să fie legat și de una dintre cele mai cunoscute mese asociate sărbătorii naționale.
Din grădina bunicilor, în agricultura modernă
În România, fasolea a fost cultivată în special în gospodării, dar a existat și producție destinată pieței. Documentele agricole din perioada comunistă arată cât de importantă era cultura pentru aprovizionarea populației. O hotărâre din 1963 stabilea inclusiv prețuri de contractare pentru mai multe soiuri de fasole și prețuri de vânzare cu amănuntul.
În 1963, fasolea albă mare, cunoscută drept „boamba”, se vindea cu 4,70 lei/kg, iar fasolea amestec de soiuri costa 3,80 lei/kg. În 1990, prețurile de contractare și achiziție ajungeau la 11 lei/kg pentru soiuri și 9 lei/kg pentru amestecuri.
Cât costă fasolea astăzi?
În 2026, prețul depinde foarte mult de produs. În magazinele online, un kilogram de fasole albă uscată poate fi găsit în jurul valorii de 9–12 lei/kg pentru sortimentele de bază.
Tradiție în farfurie, surprize la raft
Pentru consumator, „fasolea” poate părea un produs profund românesc. Dar originea de pe etichetă poate spune altceva. De exemplu, unele produse disponibile în magazinele din România provin din Egipt, Ungaria sau alte țări, chiar dacă sunt comercializate pe piața românească.
Datele comerciale pentru 2024 arată și importuri de fasole uscată cu coajă în România din țări precum Ucraina, Țările de Jos, Italia, Bulgaria și Polonia. Pentru categoria comercială analizată de World Bank WITS, importurile raportate au însumat 56.481 kg.
Asta nu înseamnă că România nu cultivă fasole. Înseamnă că piața românească este conectată la comerțul internațional, iar fasolea din gospodăria bunicilor concurează astăzi cu produse aduse din alte țări.
De ce nu mai vedem fasolea peste tot în agricultura românească?
Fasolea este sensibilă la condițiile de mediu, iar producția depinde de temperatură, apă, sol și tehnologia de cultivare. În România, cercetările agricole au identificat drept zone favorabile în special regiunile de sud, sud-est și sud-vest.
În perioada comunistă, autoritățile urmăreau explicit creșterea producției. O hotărâre din 1988 prevedea pentru 1989 livrarea la fondul pieței a 50.000 de tone de fasole boabe și mazăre, în timp ce o planificare pentru 1990 prevedea 250.000 de tone de fasole boabe la nivelul legumelor de câmp și seră.
De la „mâncarea săracului” la aliment căutat. Fasolea a trecut, în câteva generații, printr-o transformare interesantă.
A fost aliment de bază pentru gospodăriile rurale, ingredient pentru perioadele de post, sursă accesibilă de proteine și produs care putea fi păstrat peste iarnă. Astăzi este redescoperită și prin prisma interesului pentru alimentație bazată pe plante și pentru surse de proteine vegetale.
Fasolea spune, de fapt, povestea modului în care agricultura s-a schimbat.
A pornit din Americi, a traversat oceanul după marile expediții europene, a ajuns în Europa în secolul al XVI-lea și în agricultura românească în secolul al XVIII-lea. A intrat în grădinile gospodăriilor, a fost păstrată pentru iarnă, a devenit o sursă accesibilă de hrană și a ajuns să fie asociată cu bucătăria tradițională românească, mai ales atunci când vorbim de fasolea cu ciolan, nelipsită de la mesele de 1 Decembrie ori de prin târgurile tradiționale, organizate cu prilejul diverselor sărbători.
Astăzi o găsim uscată, conservată, albă, roșie, pestriță, mare sau mică, românească ori importată.