Ziua Porumbului Moldova, aflată deja la a șasea ediție, a adunat joi, 1 octombrie 2026, lângă Iași, peste 500 de participanți, într-un an în care problemele fermierilor se înmulțesc, iar soluțiile pentru agricultură lipsesc.
Manifestarea a fost organizată de Asociația Grânarii Iași și de Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR), gazdă fiind ferma EVI BLOSSOM din comuna Victoria, județul Iași, administrată de Dan Tiberiu Stan, care ocupă poziția de vicepreședinte în cele două organizații.
Alături de fermieri, printre cei prezenți la Ziua Porumbului Moldova s-au numărat specialiști, reprezentanți ai companiilor din agribusiness, studenți și cadre didactice ale Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, precum și oficialități de la Direcția pentru Agricultură Județeană Iași și Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).
Punctul central al manifestării a fost platforma demonstrativă, unde participanții au putut compara, în condiții reale de câmp, 44 de hibrizi de porumb de la 11 producători de semințe. Prezentările au oferit date concrete despre performanța și adaptabilitatea geneticii în condițiile pedoclimatice ale Moldovei, aceste date fiind esențiale pentru planificarea campaniei agricole viitoare, după un sezon marcat de secetă severă și de pierderi importante la porumb și floarea-soarelui.
„Anul acesta, platforma de la Victoria a fost mai mult decât o vitrină. A fost un test de rezistență. Am văzut în câmp, nu în broșuri, care hibrizi au făcut față secetei și care nu. Pentru fermierii din Moldova, aceste date valorează mai mult decât orice promisiune. Pe ele își vor construi deciziile pentru sezonul următor”, a declarat petru AgroTV Cristian Stoica, președintele Asociației Grânarii Iași.
Acesta a ținut să precizeze însă că, pe lângă dimensiunea sa de ordin expozițional, Ziua Porumbului Moldova este și locul în care vocea fermierilor din regiune devine mai puternică, pentru a putea transmite „mai clar și mai apăsat” autorităților problemele cu care se confruntă.
„Prezența a aproximativ 500 de oameni la Victoria, după un an atât de greu, arată că fermierii din Moldova nu renunță. Au însă nevoie de predictibilitate și de un sprijin real din partea statului. Asociația Grânarii va continua să transmită autorităților, prin Forumul APPR, vocea fermierilor din regiune. Ziua Porumbului Moldova rămâne locul în care această voce se formează. Puterea Asociației Grânarii stă în fiecare membru al său, iar implicarea fiecăruia multiplică mesajul fermierilor și îi dă forța de a ajunge mai clar și mai apăsat în fața autorităților. Doar prin implicare și solidaritate putem transforma problemele individuale ale fermierilor într-un mesaj comun, capabil să genereze soluții pentru întreaga agricultură din regiune”, a adăugat Cristian Stoica.
La rândul său, Dan Tiberiu Stan, vicepreședinte al Asociației Grânarii Iași și al Forumului APPR, a atras atenția că fermierii s-au săturat de scuze și promisiuni din partea autorităților, care i-au lăsat de izbeliște într-o perioadă extreme de dificilă.
„Fermierii sunt lăsați singuri. Problemele noastre stau nerezolvate de luni de zile, nimeni nu răspunde și nimeni nu pare să se grăbească. Auzim mereu aceleași scuze: e prea târziu, avem probleme politice, nu avem guvern. Între timp, fermierul plătește la fiecare pas. Măsura pentru cartof a venit atât de târziu încât cei care recoltaseră deja abia mai pot accesa sprijinul. Pentru DR-31 ni s-a spus că anul acesta nu se mai acordă, pentru că s-a lansat prea târziu. Cine răspunde pentru asta? Ministrul actual, fostul ministru, aparatul de stat? Schimbările politice nu pot fi o scuză pentru abandonarea fermierului. Am rămas cu marje incredibil de mici și pierdem din venit an de an. Împărțim cu Ucraina capacități logistice care și așa sunt insuficiente, iar marfa noastră rămâne în stoc, nevândută. Nu ne mai trebuie scuze și nu ne mai trebuie promisiuni. Soluțiile anunțate trebuie aplicate acum”, a declarat Dan Tiberiu Stan.
Partenerii principali ai evenimentului organizat de Asociația Grânarii li Forumul APPR au fost Bayer Crop Science România, Corteva Agriscience, KWS România și SEEFCO. Tombola organizată pentru participanți a oferit premii consistente, iar marele premiu a fost un ATV în valoare de 5.000 de euro.
Pe lângă Ziua Porumbului Moldova, Asociația Grânarii organizează Ziua Grâului Moldova, Ziua Florii-Soarelui și Ziua Rapiței.
Membră a Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR), Asociația Grânarii este o organizație non-profit înființată în 2017, care reunește peste 140 de fermieri ce lucrează aproximativ 50.000 de hectare în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați.


