În cultura de cereale, cele mai importante semnale nu sunt întotdeauna cele pe care le putem vedea din mers. Înainte ca iarna să-și spună cuvântul, plantele își construiesc în sol resursele de care vor depinde în lunile reci și la revenirea în vegetație.
La rapita de toamna, probabil cunosti deja regula celor 3 de 8: aproximativ 8 frunze adevarate, un colet de circa 8 mm in diametru si o radacina de aproximativ 8 cm.
La cerealele de toamna nu avem o regula la fel de simpla. Totusi, si aici dezvoltarea din toamna ne ofera indicii importante despre modul in care cultura va intra in iarna.
Dupa germinare, cerealele isi dezvolta radacinile embrionare, care asigura absorbtia apei si a elementelor nutritive, in special a fosforului. Pe masura ce planta avanseaza in vegetatie, apar si radacinile secundare/coronare care sustin formarea nodului de infratire si sustin fratii formati cu nutritia necesara.
In toamna, planta isi dezvolta aparatul radicular, isi formeaza fratii si trece prin procesele de adaptare la temperaturile scazute. Ritmul acestor procese depinde de specie, soi, conditiile de mediu si nutritia plantei.
De aceea, atunci cand verificam o cultura inainte de iarna, nu este suficient sa ne uitam doar la ce se vede deasupra solului.
La cereale, nu este corect sa stabilim o lungime universala a radacinii care sa se aplice tuturor culturilor, indiferent de specie, soi sau conditiile din ferma.
Un aparat radicular bine dezvoltat trebuie analizat in raport cu stadiul de dezvoltare al plantei si cu conditiile in care aceasta a crescut.
Ce merita urmarit?
- dezvoltarea radacinilor embrionare si a celor coronare, in functie de stadiul plantei;
- distributia radacinilor in sol si capacitatea lor de a explora volumul de sol disponibil;
- existenta unor limitari fizice, precum compactarea sau excesul de apa;
- starea generala a plantei si dezvoltarea fratilor.
La cerealele paioase, infratirea este procesul prin care planta formeaza lastari noi, numiti frati.
Acestia pornesc din zona nodurilor bazale ale tulpinii, denumita in mod obisnuit nod de infratire. Dezvoltarea fratilor este influentata de factori genetici, temperatura, lumina, densitate, data semanatului si nivelul de nutritie al plantei.
Pentru ca dezvoltarea plantei inainte de iarna influenteaza modul in care cultura intra in perioada rece si isi continua dezvoltarea in primavara.
O radacina bine dezvoltata, un nod de infratire bine pozitionat in sol si un aparat foliar bine dezvoltat sunt obiective importante pentru pregatirea cerealelor de toamna inainte de iernare.
In perioada de toamna, planta isi modifica metabolismul si acumuleaza substante de rezerva, inclusiv zaharuri solubile, care au un rol important in adaptarea la temperaturile scazute.
Un aparat radicular extins sustine absorbtia apei si a elementelor nutritive si contribuie la mentinerea activitatii plantei in perioada de toamna. In aceste conditii, frunzele pot continua fotosinteza, iar planta poate sintetiza si acumula carbohidrati solubili, precum fructanii si glucoza, in zona nodului de infratire.
Aceste zaharuri au doua roluri importante pentru trecerea prin iarna.
Cresterea concentratiei de zaharuri in celule contribuie la scaderea punctului de inghet al sucului celular si la protejarea tesuturilor impotriva efectelor temperaturilor negative si ale cristalizarii apei.
Zaharurile reprezinta si o rezerva energetica pentru meristemele plantei in perioada rece si pentru reluarea vegetatiei la desprimavarare.
Asadar, ceea ce planta reuseste sa construiasca si sa acumuleze in toamna va conta si atunci cand cultura va trebui sa porneasca din nou in primavara.
Cerealele de toamna, in special graul, au nevoie de o perioada de temperaturi scazute pentru a parcurge vernalizarea, numita si iarovizare.
Este procesul fiziologic prin care expunerea la temperaturi scazute, de regula intre 0 si 8°C, timp de cateva saptamani, deblocheaza capacitatea meristemului de a inflori primavara. Dupa indeplinirea cerintei de frig, odata cu cresterea temperaturilor si modificarea fotoperioadei, planta poate trece din faza vegetativa spre cea generativa, continuand cu procese precum alungirea paiului, diferentierea spicului si spicuirea. De aceea, pregatirea cerealelor pentru iarna nu trebuie privita separat pe componente.
Toamna poate aduce conditii foarte diferite si dificile: deficit de apa dupa semanat, temperaturi scazute, compactare, exces de apa sau disponibilitate redusa a unor elemente nutritive. Toate acestea pot limita dezvoltarea sistemului radicular si a partii aeriene. De aceea, evaluarea culturii nu ar trebui sa se opreasca la numarul de frunze sau la aspectul general al lanului.
Rootip® Basic sustine dezvoltarea aparatului radicular in primele faze de vegetatie
Formulat pentru sustinerea dezvoltarii aparatului radicular si a activitatii biologice din rizosfera, Rootip® Basic contine 9% azot total, 1,7% K₂O, 2% aminoacizi si 7% materie organica.
Rootip® Basic sustine procesele de dezvoltare radiculara din primele faze de vegetatie, inclusiv dezvoltarea radacinilor si formarea perisorilor absorbanti.
In cazul cerealelor de toamna, interesul pentru dezvoltarea timpurie a aparatului radicular este legat tocmai de aceasta perioada in care planta isi formeaza baza pentru infratire si pentru trecerea peste iarna.
Rootip® Basic nu inlocuieste fertilizarea de baza. Este o solutie care poate fi integrata intr-o tehnologie de cultura in care obiectivul este sustinerea dezvoltarii radiculare si a plantei in primele faze de vegetatie.
Cum iti evaluezi cultura inainte de iarna?
Deasupra solului
- densitatea si uniformitatea culturii;
- numarul de frunze;
- starea generala a plantelor;
- dezvoltarea fratilor, acolo unde cultura a ajuns la infratire.
Sub nivelul solului
- dezvoltarea aparatului radicular in raport cu stadiul plantei;
- existenta unor zone compactate sau cu exces de apa;
- distributia si starea radacinilor;
- conditiile de sol care pot limita dezvoltarea in continuare.
Cu Rootip® Basic, sustii dezvoltarea unui aparat radicular mai activ, capabil sa exploreze mai bine solul si sa ajute planta sa foloseasca mai eficient apa si nutrientii in primele faze de vegetatie.
Nu te uita doar la ce se vede deasupra solului. Cere o vizita in ferma de la un specialist NATUREVO sau ALCEDO si afla ce semnale merita urmarite in cultura ta si unde exista loc de interventie cat inca este timp.


