Start la plata avansului APIA 2026! Câți bani primesc fermierii de astăzi

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) dă startul, astăzi, 16 octombrie, campaniei de plată a avansurilor aferente anului de cerere 2026. Fermierii vor putea primi în avans până la 75% din cuantumul subvențiilor finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și până la 85% pentru intervențiile finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Potrivit APIA, cuantumurile pentru anul 2026 au fost stabilite prin Ordinul MADR nr. 288/2026, publicat în Monitorul Oficial din 9 octombrie.

În sectorul vegetal, avansul APIA 2026 se ridică la aproximativ 75,78 euro/hectar pentru sprijinul de bază (BISS), calculat dintr-un cuantum de 101,0346 euro/hectar. Pentru plata redistributivă (CRISS), fermierii pot primi în avans aproximativ 41,77 euro/hectar, iar pentru sprijinul destinat tinerilor fermieri, 41,52 euro/hectar.

În cazul ecoschemei PD-04, destinată practicilor benefice pentru mediu pe teren arabil, avansul este de 42,21 euro/hectar. Pentru ecoschemele PD-05, dedicată fermelor mici, și PD-06, privind înierbarea intervalului dintre rânduri în plantații, avansul ajunge la 75 euro/hectar.

Crescătorii de animale vor beneficia, de asemenea, de plăți în avans. Pentru vacile de lapte, suma ajunge la aproximativ 260,86 euro/cap de animal eligibil, în timp ce pentru bovinele de carne avansul este de 183,54 euro/cap. În cazul bivolițelor de lapte, suma este de 128,09 euro/cap, iar pentru ovine și caprine, de aproximativ 9,50 euro/cap.

Plățile vor fi efectuate în lei, la cursul de 5,2788 lei/euro pentru intervențiile finanțate din FEGA și de 5,0968 lei/euro pentru cele finanțate din FEADR.

Campania de plată a avansurilor APIA se desfășoară în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2026. Începând cu 1 decembrie, agenția va putea efectua plățile regulate, reprezentând diferența până la cuantumul integral aprobat pentru fiecare intervenție.

Related Articles