Europarlamentarul Rareș Bogdan a făcut recent câteva acuzații publice extrem de grave la adresa președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Eurodeputatul român acuză dubla măsură de care dă dovadă șefa Comisiei Europene atunci când vine vorba de fermierii din România, dar de cei din statele est-europene, în general. Potrivit lui Rareș Bogdan, fermierii din fostul lagăr comunist sunt tratați la nivelul executivului comunitar precum „europeni de rangul doi”, în condițiile în care aceștia primesc o subvenție pe hectar mai mică decât în țările vest-europene.
Totodată, Rareș Bogdan acuză faptul că Ursula von der Leyen ar fi modificat destinația fondurilor, astfel încât România va fi obligată să cheltuie în domenii care nu sunt esențiale dezvoltării țării
„Ursula și-a bătut joc din nou de fermierii români și de toți est-europenii. Promisiunea că fermierul român va ajunge să primească aceeași subvenție pe hectar ca fermierul francez sau german a fost din nou îngropată. Decalajul istoric rămâne bătut în cuie, iar agricultorii noștri sunt condamnați să rămână europeni de rangul doi. Deci nimic nou! În următorul buget multianual, plata pe hectar trebuie adusă la nivelul din Vest!”, a scris Rareș Bogdan într-o postare pe Facebook.
Europarlamentarul susține că, deși bugetul calculat pentru 2027 însumează aproape 200 de miliarde de euro, doar puțin peste 40 de miliarde vor ajunge la fermieri. In comparație cu anii precedenți, sumele acordate fermierilor au scăzut, deși costurile pentru activitățile agricole au crescut considerabil.
„Iată cifrele din spatele acordului: Bugetul pe 2027 a fost stabilit la 199,7 miliarde de euro. Banii pentru agricultură au fost ascunși intenționat într-un sertar comun numit Resurse Naturale și Mediu, în care s-au pus 57,1 miliarde de euro. Din care, pentru subvențiile directe pe suprafață și animale au rămas doar 40,4 miliarde de euro. Restul se duc pe proiecte de mediu și climă, nu în producția efectivă de hrană. Ce înseamnă aceste 40,4 miliarde de euro în realitate? În perioada 2014-2020, fermierii europeni primeau anual între 41 și 44. Acum primesc cu câteva miliarde mai puțin chiar și ca sumă brută pe hârtie! Pe ce lume trăiește Ursula? E ruptă de realitate! De aceea, bătălia noastră majoră se mută pe noul cadru financiar multianual, unde refacerea anvelopei și egalizarea plății la hectar trebuie să fie linie roșie. De netrecut”, a explicat Rareș Bogdan.
Acesta a transmis că Ursula von der Leyen a schimbat destinația banilor, iar o mare parte din sume ar urma să fie direcționate către proiectele legate de tranziția verde.
„A doua mare păcăleală lovește direct primăriile și investițiile locale. Ei bine, șefa Comisiei Europene a făcut un mic artificiu în avanpremieră.(…) Mai grav este că, prin regulamente obligatorii, Comisia ne forțează să cheltuim cote uriașe pe tranziția verde, , apărare și nu pe infrastructură, rețelele de apă, școli și spitale.(…) România este trasă pe sfoară prin artificii contabile. Acum, bătălia va fi pentru subvenție corectă la hectar pentru fermieri (200 de euro plată de bază) și fonduri de coeziune neatinse pentru dezvoltarea satelor și orașelor noastre!”, a concluzionat Rareș Bogdan.
Gabriel SCHRINGER


