Răspândirea pestei porcine africane (PPA) reprezintă o problemă uriașă pentru agricultura românească. Țara noastră mai produce, în momentul de față, aproximativ un sfert din cantitatea de carne de porc necesară pentru consumul intern, iar unul dintre principalii vectori de transmitere ai acestui virus sunt porcii mistreți.
Ovidiu Ghinea a discutat subiectul în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, împreună cu ministrul mediului, Tanczos Barna, cel care este responsabil de problema gestionării populațiilor de mistreți de pe teritoriul țării. Ministrul susține că problema virusului PPA este scăpată de sub control, iar asociațiile de vânătoare trebuie susținute financiar de către stat pentru a lua măsurile necesare.
”Este un fenomen scăpat de sub control, din păcate. În perioada în care asociațiile de vânătoare ar fi trebuit să intervină, ar fi trebuit să primească sprijin real ca să facă această muncă în folosul societății. Sprijinul a fost unul inadecvat.
Noi am trimis săptămâna trecută la ANSVSA proiectul de Ordonanță de urgență prin care Ministerul Mediului propune măsuri de sprijin pentru asociațiile de vânătoare care fac patrulare, colectează leșurile, le duc la neutralizat; aceste cheltuieli trebuie acoperite de statul român. Noi am propus finanțare pentru patrulare, pentru colectarea acestor cadavre de mistreți, pentru dotarea asociațiilor de vânătoare, pentru compensarea cheltuielilor de neutralizare.
Sper să ajungem în câteva zile la CNSU, la acea comisie care vine și aprobă planul național de combatere a pestei porcine, care trebuie să fie un plan nou, mai eficient, iar prin aceste metode să luăm un pic de pe spinarea fermierilor povara aceasta; ei sunt cei care sunt cei mai afectați, crescătorii de porci din gospodării, dar mai ales în marile ferme. Este aberant să avem această situație, să avem capacități de creștere neexploatate din cauza fricii că vine ANSVSA și sacrifică tot, pentru că iar a apărut pesta porcină”, a explicat Tanczos Barna.
Șeful de la Mediu susține că efectivele de mistreți vor dispărea complet de pe teritoriul țării în perioada următoare.
”Mai mult ca sigur, efectivele de mistreți încet-încet vor dispărea. Este puțin probabil ca această specie să reziste în momentul de față acestei epidemii; undeva de la zero, natura va rezolva, iar peste un an – doi, poate se vor repopula iarăși pădurile cu mistreți. Va fi o lovitură cruntă pentru această specie, dar este nevoie de intervenție umană, este nevoie de sprijin pentru asociațiile de vânătoare, pentru că alte persoane sau alte firme nu pot interveni pe fondurile de vânătoare și nu pot desfășura această activitate”, a mai precizat Tanczos Barna pentru AGRO TV.


