Crescătorii de ovine din România ar putea avea o nouă piață de desfacere importantă în perioada următoare. Potrivit secretarului de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, George Cățean, francezii sunt interesați să achiziționeze carcasă de oaie românească, direct de la crescătorii români.
Într-o întâlnire cu fermierii la Arad, la târgul Agromalim, George Cățean a vorbit despre delegația din Franța care urmează să ajungă în România în luna octombrie, pentru a pune bazele unui parteneriat în ceea ce privește exportul de carcasă de ovină. Prin acest parteneriat, oierii ar urma să vândă direct carcasa către Franța, iar abatoarele vor fi doar prestatoare de servicii.
De altfel, secretarul de stat MADR a vorbit pe larg despre acest parteneriat la AGRO TV, în urmă cu mai bine de o lună.
”Pragmatic, ce mai putem face în următorii doi ani, mi-am propus să intrăm într-un proiect pilot alături de Franța pe ceea ce înseamnă exportul de carcasă de ovină. În luna septembrie va veni o delegație din Franța care este interesată de achiziția de carcasă de ovină pe cele două categorii: carcasă de țurcană și țigaie, așa cum este ea configurată în momentul de față, și o viitoare carcasă hibrid între ceea ce avem noi și o rasă de carne din Franța.
Ceea ce aduce cel mai important acest aspect este următorul lucru: abatoarele vor fi doar prestatoare de servicii în tot sistemul. Nu vom mai vorbi doar despre abatoare care cumpără cu 200 de lei mielul și îl vinde cu 300, ci producătorul este cel care vinde către comerciant, iar abatorul este doar prestator de serviciu”, spunea atunci George Cățean.
Potrivit oficialului MADR, francezii sunt interesați de oile românești din mai multe motive: Brexitul, comunitatea musulmană care se află în continuă creștere, dar și faptul că Australia și Noua Zeelandă au început să-și concentreze exporturile către Asia. În acest context, golul de carne de oaie de pe piața franceză ar putea fi umplut de România.


