VIDEO Bovinele Angus, o afacere de succes pentru fermierul Paul Cristescu

În ziua de astăzi, din ce în ce mai mulți fermieri români optează pentru creșterea vacilor de carne din rasa Angus, datorită calității cărnii pe care o oferă și a condițiilor relativ facile de care au nevoie pentru a se dezvolta optim. În urmă cu câțiva ani însă, erau puțini fermieri români care se gândeau la această rasă. Unul dintre pionierii în acest sens a fost fermierul Paul Cristescu,

După o vacanță în Danemarca unde a gustat pentru prima dată un steak de vită Black Angus, fermierul a fost determinat să aducă un astfel de produs și pe piața din România, iar în 2013 a importat 50 de vaci din Irlanda. Aproape un deceniu mai târziu, afacerea sa s-a dezvoltat frumos, iar odată cu ea s-a dezvoltat și sectorul bovinelor de carne în România.

”Când am luat eu animale, nu știa nici DSV-ul despre această rasă de carne, m-au pus să fac sală de muls. Am fost printre pionierii rasei, erau foarte puține animale. Acum, avem cele mai multe animale din rasa Angus din Europa. A fost ceva senzațional când am aflat, nu îmi venea să cred. Avem atâtea pășuni care stau și se degradează, ar fi păcat să nu punem niște animale pe ele”, a spus fermierul Paul Cristescu.

Întregul interviu realizat de Ovidiu Ghinea cu Paul Cristescu poate fi urmărit în cea mai recentă ediție a emisiunii ”Portret de Fermier”, pe canalul de youtube AGRO TV:

video
play-rounded-fill

Related Articles