Meteo – Crapă cerul peste țară: Ploi torențiale, vijelii și grindină de mari dimensiuni în 35 de județe!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineață o serie de avertizări Cod galben și Cod portocaliu de ploi torențiale, însoțite de vijelii descărcări electrice și grindină de mari dimensiuni, ce vor acoperi aproape întreaga țară până marți dimineață.

Astfel, în intervalul 3 iunie, ora 12:00 – 4 iunie, ora 3:00, este valabilă o avertizare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată ce vizează 19 județe și municipiul București (vezi harta). Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin ploitorențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, pe arii restrânse, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și, izolat, de peste 30-40 l/mp.

Sursa: ANM

Astfel de fenomene vor fi prezenta în toată țara, inclusiv în extremitatea estică a țării, pe arii restrânse.

Începând cu 3 iunie, ora 15:00 și până pe 4 iunie, ora 3:00, aceste fenomene meteorologice se vor amplifica, iar în 16 județe din jumătatrea vestică a țării va intra în vigoare o avertizare Cod potocaliu de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Astfel, în Banat, Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Olteniei și în nord-vestul Munteniei, vor fi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 60-80 km/h, vijelii, grindină de dimensiuni medii și mari, ploi torențiale și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și, izolat, de peste 50-60 l/mp.

Related Articles