Bătut și cu porumbul din câmp furat. Poliția pe urmele suspecților

porumb

Un fermier a prins în flagrant mai multe persoane de etnie romă care furau porumb de pe cultura sa. Incidentul a avut loc pe o suprafață de 35 de hectare, dintre care 3 hectare, aflate în vecinătatea unui cartier de romi.

Fermierul din Satu Mare a fost anunțat de o cunoștință că mai multe persoane erau la furat de porumb din cultura sa. Ajuns la fața locului împreună cu un alt bărbat, acesta a observat în jur de 30-40 de indivizi cu saci și găleți pline cu porumb. În momentul în care au fost surprinși, aceștia au fugit, luând cu ei sacii încărcați.

Victima a reușit să filmeze și să fotografieze incidental, iar ulterior a descoperit aproximativ 30 de saci abandonați, fiecare cântărind între 20 și 25 de kilograme. În total, paguba a fost estimată la peste 1.000 de kilograme de porumb, cu o valoare de aproximativ 1.400 de lei.

În timp ce verifica cultura, mai multe personae de etnie romă s-au întors pentru a-l amenința și a-i face scandal. Unul dintre agresori l-a lovit, iar după ce aceștia au plecat, victima a apelat la 112. Polițiștii ajunși la fața locului au identificat trei dintre suspecți.

Ulterior, doi bărbați și o femeie au fost trimiși în judecată de procurorii din Satu Mare pentru infracțiunea de furt. Restul persoanelor implicate nu au fost identificate și au scăpat de răspunderea penală, relatează presasm.ro

Related Articles