Subvenții APIA 2025 – Ce trebuie să faci după depunerea cererii unice de plată

Responsabilitățile fermierilor care solicită subvenții APIA nu se încheie în momentul depunerii cererii unice de plată, ci abia atunci încep. Aceștia trebuie să se asigure că respectă toate procedurile și aduc clarificările necesare, în cazul în care acestea sunt solicitate de inspectorii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

După finalizarea termenului de depunere a cererilor, la data de 30.05.2025, toate cererile de plată sunt supuse mai multor tipuri de controale. În cazul în care există modificări la cererea de plată, fermierii sunt obligați să le anunțe, printr-o notificare în scris la APIA, în termen de maximum 15 zile de la data modificării.

În baza de date IACS se rulează controale administrative încrucișate pentru toate cererile de plată, înaintea efectuării controalelor prin monitorizare, a controalelor pe teren, cât și după introducerea rezultatelor controalelor. Fermierii care au neconformități (suprapuneri, supradeclarări, etc) sunt notificați pentru a aduce clarificări, având obligația de a răspunde solicitării APIA. Înainte de finalizarea controalelor administrative, pentru evitarea sancțiunilor este necesară clarificarea din partea fermierilor a tuturor neconformităților.

Un dosar nu se poate calcula și autoriza la plată, decât după finalizarea tuturor clarificărilor și a controalelor.

Pentru a se asigura că sunt eligibili la plată, fermierii trebuie să respecte anumite condiții specifice, în funcție de schemele de plată pe care le accesează. Lista completă cu aceste condiții poate fi citită AICI.

Totodată, fermierii trebuie să se asigure că au toate lucrurile în ordine în cadrul fermei în cazul în care sunt selectați în eșantionul de control clasic pe teren. Extragerea acestui eșantion se face după depunerea cererilor de plată și o primă verificare administrativă a cererilor din campania curentă pentru a determina îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate.

Perioadele de control clasic pe teren sunt următoarele:

  • Control clasic pe teren conform esantionului de control (summer): 01.07 – 15.10.2025;
  • Control clasic pe teren conform esantionului de control (spring): 02.02 – 14.04.2026;
  • Control clasic pe teren privind respectarea normelor de conditionalitate : 01.01 – 31.12.2025;
  • Control clasic pe teren privind verificarea suprafețelor solicitate la plată pentru parcelele utilizate în sistem dual si pentru parcelele încadrate în categoria de folosință terenuri piscicole (utilizate temporar în scop agricol): 16.06 – 15.10.2025.

Related Articles