”Porumbul arată rău, dar va recupera” – Fermierul Ionuț Olteanu nu se abate de la no till

Ionuț Olteanu, unul dintre cei mai mari fermieri din România, a luat o decizie radicală după ani la rând de bătălii pierdute cu seceta. Acesta a decis să treacă întreaga suprafață pe care o lucrează la tehnologia no till și susține că această trecere a fost cea mai bună decizie. Cu toate acestea, ploile din acest an agricol au oferit un avantaj culturilor lucrate cu tehnologia clasică, însă fermierul a luat această decizie gândind pe termen lung.

”Arată rău la vremea asta cultura porumbului, pentru că este mic, dar după mine, care știu și am văzut fenomenul și la alți fermieri care practică no till, zic că va recupera. N-a mai trecut prin perioada aceea de două săptămâni de înroșire, când absorbția fosforului este blocată, deci n-a mai trecut prin perioada de stres. Apă este suficientă în sol și de asta am speranțe că, dacă nu vom avea temperaturi de 40 de grade la polenizat, vom face și porumb, lucru care nu s-a mai întâmplat de vreo 3 ani în zona noastră, din cauza secetei și arșiței excesive”, a precizat Ionuț Olteanu, într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ghinea,

Trecerea la tehnologia no till nu este una ușoară, pentru că utilajele necesare sunt foarte scumpe. Totuși, acest model se răspândește din ce în ce mai mult în România, mai ales în zonele afectate de secetă.

”Cel mai important este să-și permită o semănătoare. Sunt foarte scumpe, iar venind după o perioadă dificilă a fermierilor, le este greu să mai facă alte împrumuturi. Nici eu nu mi-am permis, a trebuit să mă duc la bancă să-mi facă leasing. Și mai este și rezistența la schimbare. Dar am văzut fermieri la 70-75 de ani care au trecut la no till, după modelul danezilor. Îți trebuie ceva curaj”, a mai spus Ionuț Olteanu.

Related Articles