Ministrul Florin Barbu schimbă foaia: M-am săturat de vânătorii de subvenții!

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, este hotărât ca, de acum înainte, să folosească banii de subvenții pentru fermieri cu mai multă chibzuință.

Este și motivul pentru care în noul program de guvernare a fost introdusă măsura creșterii suprafeței minime eligibile în cererea unică de plată pe suprafață de la 1 ha la 2 ha pentru sectorul vegetal, catalogată de mulți ca fiind una prin care se dorește distrugerea fermierilor mici.

„Este o intoxicare, în primul rând, și vreau să vă întreb: credeți că există fermier cu un hectar și jumătate în România care să facă profit cu grâu sau porumb? Exclus! Vorbim doar de sectorul vegetal. Nu ne atingem de suprafețele din sectorul de pomicultură, din sectorul viticol, din sectorul de legume din România. Aici discutăm de cultura mare. Doi: îmi doresc foarte mult ca acele subvenții care se plătesc să ajungă direct la fermieri, pentru că m-am săturat – și sunt sigur că foarte mulți fermieri s-au săturat – de vânătorii de subvenții.”, a reacționat ministrul Florin Barbu într-o emisiune pe teme de agricultură de pe TVR 1.

Șeful MADR a subliniat că această măsură va aduce beneficii inclusiv asupra randamentului.

„Și încă un lucru important: (măsura) duce și la comasarea terenurilor, astfel încât noi în România să avem un randament foarte bun. Pentru că în ultimii doi ani prin măsurile politice agricole ale Guvernului, România, la exportul de cereale, a fost pe primul loc, atât la porumb, cât și grâu, în Uniunea Europeană”, a explicat Florin Barbu.

Related Articles