Se taie subvențiile pentru fermierii mari! Detalii de ULTIMĂ ORĂ de la Bruxelles

După numeroase încercări de plafonare a subvențiilor pentru fermele mari în fostele exerciții financiare, această măsură ar putea fi introdusă, în sfârșit, în viitoarea Politică Agricolă Comună. Acest scenariu pare, în acest moment, aproape inevitabil, discuțiile concentrându-se mai degrabă în jurul valorii la care se va face această plafonare, nu în jurul posibilității ca ea să fie introdusă sau nu. 

Achim Irimescu, ministru plenipotențiar în cadrul reprezentanței permanente a României la Uniunea Europeană, a explicat ce își doresc oficialii de la Bruxelles, în emisiunea ”Agricultura la Raport”. Potrivit acestuia, în discuțiile din trecut s-au vehiculat sume de la 60.000 de euro la 300.000 de euro în ceea ce privește pragul pentru plafonarea subvențiilor, însă în negocierile actuale nu a fost înaintată o sumă clară.

”De data acesta, dorința este să se impună obligativitatea plafonării plăților directe. De-a lungul reformelor, cea mai mare sumă vehiculată pentru plafonare a fost 300.000 de euro, dar să nu uităm că a fost vehiculată și suma minim de 60.000 de euro/fermă. E greu să mă pronunț cât ar putea fi de data aceasta, dar și admițând că ar putea fi 300.000 de euro, sunt ferme în România care primesc milioane, iar în lipsa acestor bani nu vor mai putea investi în utilaje moderne”, a explicat Achim Irimescu.

Potrivit ministrului, interesul României în negocieri a fost de fiecare dată ca această plafonare a subvențiilor să nu existe, datorită specificului agriculturii din țara noastră, unde fermierii mari realizează cea mai mare parte a producției agricole. Irimescu a dat de înțeles că aceasta ar trebui să fie poziția României și în negocierile pentru viitoarea Politică Agricolă Comună.

”Știm că plafonarea s-a propus la două reforme, dar în final nu s-a reușit, pentru că au fost state precum Germania, Cehia, România, care au ferme mari și foarte mari care nu au dorit această plafonare. Dar am făcut eforturi, știm bine, am avut pentru prima perioadă o plată redistributivă de 5%, iar în perioada actuală este de minim 10% această tăiere care se redistribuie la fermele de până la 50 de hectare. Noi suntem optimiști, pentru că dacă la nivel de președinte al României se vor susține câteva puncte, alături de alte state membre, sper ca reforma propusă de doamna von der Leyen să nu aibă forma pe care noi nu o dorim. Comisia face propuneri, dar nu este legiuitor. Co-legiuitorii sunt Consiliul de miniștri și Parlamentul European”, a mai subliniat Achim Irimescu, la AGRO TV.

Related Articles