Necaz mare pentru un cunoscut viticultor ieșean a cărui plantație de viță-de-vie înființată recent lângă fosta fermă Vișan din comuna Bârnova, județul Iași, a fost ținta unor acte de vandalism șocante.
Marian Olteanu spune că, în noaptea de 8 spre 9 iulie, între orele 2:00 și 5:00, întreaga plantație i-a fost pusă la pământ de niște hoți aflați în căutare de fier vechi.
„Peste 100 de spaliere metalice au fost furate, sârmele au fost tăiate, iar plantele au fost rupte. Este o lovitură devastatoare nu doar pentru noi, ci pentru tot ceea ce încercăm să construim: un viitor civilizat și o mândrie pentru Bârnova, păstrând tradiția viticolă a Buciumului” explică viticultorul.
Urmele de căruță sunt clare și duc spre Dealul Crăițelor, susține ieșeanul, care a ținut să precizeze că, pe lângă pagubele înregistrate, cel mai greu de suportat este distrugerea sistematică a muncii.
„Facem un apel disperat către voi, vecini și comunitate! Ați auzit ceva suspect în acele ore târzii ale nopții? Ați văzut o căruță sau orice vehicul suspect pe drumurile agricole din zonă, îndreptându-se spre Dealul Crăițelor? Aveți camere de supraveghere orientate spre drumurile agricole și puteți verifica înregistrările din acel interval orar? Nu ne facem iluzii că vom recupera ceva, dar vrem să oprim acest fenomen acum! Nu putem lăsa ca următoarea victimă să fie curtea sau casa altcuiva. Orice informație, oricât de mică ar părea, poate face diferența. Vă rugăm să ne contactați”, mai spune Marian Olteanu, care este convins că solidaritatea este singura șansă de a pune capăt acestor acte de distrugere.


