Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a anunțat miercuri că, în perioada 1-31 octombrie 2025 inclusiv, fermierii care beneficiază de subvenția APIA pentru motorină în trebuie să depună cererile de plată pentru cantitățile achiziţionate şi utilizate în trimestrul al III-lea (1 iulie-30 septembrie) al anului 2025.
„Cererile se depun la Centrele Județene ale APIA sau la cel al Municipiului București, de către administratorul, reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, în județul în care a fost depusă cererea de acord pentru finanțare”, se precizează într-un comunicat al instituției remis, miercuri, redacției AgroTV
Subvenția APIA pentru motorină se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, având o valoare unitară de 2,213 lei/litru.


