Meteo 7-9 octombrie – Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți o nouă serie de avertizări de ploi abundente, vijelii și ninsori, valabile până joi seara.
Astfel, în intervalul 7 octombrie, ora 10:00 – 7 octombrie, ora 21:00, este în vigoare o avertizare meteo Cod galben potrivit căreia în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în jumătatea de sud a Moldovei, precum și în Carpații de Curbură (vezi Harta 1) va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 20-25 l/mp și, izolat, 40 l/mp. În județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și pe litoral, vântul va avea intensificări cu rafale de 50-70 km/h.

În intervalul 7 octombrie, ora 21:00 – 8 octombrie, ora 23:00, intră în vigoare o averizare Cod galben de ploi ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și, parțial, ninsori viscolite ce vizează 27 de județe (vezi Harta 2).
Potrivit meteorologilor, local, în nordul Moldovei, în sudul Transilvaniei, în estul și sudul Olteniei și în vestul Carpaților Meridionali va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 25-30 l/mp și izolat 40-50 l/mp.
Totodată, în județele Vaslui, Bacău, Vrancea, Galați, Buzău, Prahova, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Ilfov și în municipiul București, vântul va avea intensificări cu rafale de 50-70 km/h.
De asemenea,în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m va ninge temporar viscolit (rafale de 60-90 km/h) și se va depune strat de zăpadă de 10-30 cm.
Tot în intervalul 7 octombrie, ora 21:00 – 8 octombrie, ora 23:00, va fi în vigoare și o averizare meteo Cod portocaliu potrivit căreia, în Muntenia, în jumătatea sudică a Moldovei, Dobrogea, în sud-estul Transilvaniei și al Olteniei (vezi Harta 2), va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 60-90 l/mp și, izolat, de 100 l/mp.
În intervalul 7 octombrie, ora 21:00 – 8 octombrie, ora 15:00, va fi în vigoare chiar o avertizare Cod roșu de ploi abundente potrivit căreia, în județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București (vezi Harta 2), va ploua torențial, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80-100 și, izolat, 120-140 l/mp.

ANM a emis, de asemenea, o avertizare meteo Cod galben potrivit căreia, în intervalul 8 octombrie, ora 23:00 – 9 octombrie, ora 18:00, în centrul și sudul Moldovei, în estul Munteniei și în Dobrogea (vezi Harta 3), vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h, iar în Carpații de Curbură și în estul Carpaților Meridionali, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vor fi rafale în general de 80-90 km/h.



