Fermierii care sperau să acceseze în 2025 fonduri europene pentru achiziția de utilaje agricole prin linia de finanțare DR-13 vor trebui să mai aștepte. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nu va deschide această măsură în viitorul apropiat, potrivit declarațiilor făcute de Daniela Rebega, director general al Direcției Generale Dezvoltare Rurală – AM PNDR.
”Știți foarte bine că am lansat din PNDR peste 400 de milioane de euro pentru achiziția de utilaje. Deci anul acesta, în niciun caz nu se va lansa DR-13; anul viitor vom vedea care vor fi economiile din celelalte măsuri și, după caz, vom realoca acolo niște bani pentru a lansa. În momentul de față noi mai avem 20 de milioane de euro în acea măsură, o parte din bani au fost realocați ca să finanțăm proiecte eligibile fără finanțare din DR-22”, a precizat Daniela Rebega la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Aceasta a subliniat că, din punct de vedere bugetar, piața a fost deja „alimentată” cu suficiente fonduri pentru achiziția de echipamente agricole. Astfel, MADR a preferat să utilizeze o bună parte din fondurile alocate inițial către DR-13 pentru alte linii de finanțare. Totuși, în funcție de cum evoluează celelalte măsuri lansate, intervenția DR-13 ar putea fi lansată spre sfârșitul anului 2026 sau chiar în 2027.
”Cred că au fost lansați suficient de mulți bani în piață pentru achiziția de utilaje anul acesta, nici nu știu dacă mai există foarte mare disponibilitate și a furnizorilor. Dar pentru un management eficient, o vom lansa DR-13 la un moment dat pe parcursul anului viitor sau chiar în anul 2027”, a subliniat Daniela Rebega.
Intervenția ”DR-13 – Achiziția de utilaje pentru sectorul vegetal” era una dintre cele mai așteptate măsuri din cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027. Măsura este destinată fermelor medii și mari care doresc modernizarea parcului de utilaje, prin achiziția de tractoare, combine, echipamente de lucrări sol–recoltare, sisteme de precizie sau soluții digitale pentru eficientizarea lucrărilor agricole.






