Pactul Rural post-2027 – Încă un cartonaș galben pentru Comisia Europeană!

Avertizările primite de Comisia Europeană în legătură cu bugetul alocat sectorului agricol în viitorul exercițiu financiar al UE (2028-2034) sunt din ce în ce mai dese, acestea nelipsind nici din discuțiile purtate miercuri în interiorul platformei Pactul Rural – un cadru special creat de executivul comunitar pentru cooperarea dintre autoritățile publice, societatea civilă, întreprinderi, mediul academic și cetățeni, la nivel european, național, regional și local, cu privire la problematica legată de zonele rurale ale UE.

„În această dimineață am participat la Pactul Rural privind zonele rurale post-2027, unde am prezentat perspectiva Parlamentului European privind propunerea Comisiei Europene referitoare la bugetul și politicile Uniunii 2028-2034. Am transmis un mesaj ferm: Comisia trebuie să retragă această propunere sau să o modifice! Parlamentul European s-a opus acestei inițiative și a transmis deja o scrisoare oficială în acest sens președintei Comisiei Europene, doamnei Ursula von der Leyen”, a scris europrlamentarul Daniel Buda pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, zonele rurale, fermierii și primarii nu pot avea predictibilitate atâta timp cât „instituțiile europene oferă impredictibilitate” prin comasarea Pilonului II al Politicii Agricole Comune, care sprijină dezvoltarea spațiului rural, cu fondurile de coeziune.

„Ce înseamnă acest lucru? O arhitectură bugetară neclară, în care statele membre nu vor mai ști câți bani pot aloca pentru coeziune și câți pentru agricultură. Această confuzie riscă să afecteze grav planificarea investițiilor, dezvoltarea locală și, în final, încrederea comunităților în politicile europene”, atrage atenția europarlamentarul Daniel Buda.